Bursa a coborât cu 4,1%, în cel mai alert ritm din ultimele nouă luni

BVB a urmat linia burselor externe şi a coborât cu 4,11%, în cel mai alert ritm din ultimele nouă luni, într-o piaţă în care ordinele de vânzare au dus preţurile în jos şi acţiuni precum SIF-urile, Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Transelectrica şi Transgaz au consemnat corecţii de până la 6,7%.
Economica.net - lun, 14 mai 2012, 14:40
Bursa a coborât cu 4,1%, în cel mai alert ritm din ultimele nouă luni

O corecţie mai mare decât cea de luni a fost înregistrată la 8 august, când indicele general BET-C a coborât cu 7,41%. Atunci, decizia agenţiei de evaluare Standard & Poor’s de reducere a ratingului SUA a dus la corecţii dure pe toate pieţele.

În primele minute ale şedinţei de luni, piaţa locală a coborât cu 0,4%, mai uşor decât bursele externe, însă după ora 10:30 scăderea a început să se accentueze. Punctul minim al indicelui general BET-C a fost atins în jurul orei 16:10, când piaţa era cu 4,24% sub nivelul de vineri.

„Orice ordin de vânzare trebuia introdus la 3-4 procente mai jos pentru a găsi contraparte. Evoluţia pare a fi definită de mişcările de pe pieţele externe. Să nu uităm că leul se află la un minim istoric în raport cu euro şi sunt semnale că se retrag bani din România. Asta ar putea explica evoluţia din ultimele zile. Pe deasupra este deja prea cunoscută zicala «vinde în mai şi pleacă!»”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul departamentului Clienţi al SSIF Broker, Adrian Ceucă.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în scădere cu 4,18%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 5,81% sub închiderea de vineri. Reculul indicelui BET-NG a fost accentuat de scăderile consemnate de acţiunile Transelectrica (5,8%), OMV Petrom (5,88%) şi Transgaz (6,73%).

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 4,15%. Acţiunile SIF-urilor au înregistrat corecţii de 2,09% – 4,71%, iar titlurile Fondului Proprietatea au coborât cu 4,59%.
Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a consemnat o corecţie de 4,18%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

„Scăderile de astăzi (luni -n.r.) se justifică prin teama investitorilor de o nouă evoluţie asemănătoare celui de anul trecut, când am văzut scăderi importante. Incertitudinea şi problemele din zona euro nu aduc cumpărători în piaţă şi accentuează temerile vânzătorilor. Cred că exista şanse pentru noi corecţii în perioada următoare. Din cauza lipsei de cumpărători din piaţă majoritatea celor care vor să vândă sunt nevoiţi să acţioneze direct, iar lipsa volumelor accentuează mişcarea descendentă. Este de ajuns să fie sedimentată teama în rândul investitorilor şi foarte rapid apare şi vânzarea panicată. Pe piaţa locală s-a văzut încă de acum câteva săptămâni că nu mai există interes pentru cumpărare, cu câteva excepţii. În momente precum cele de astăzi de pe pieţele internaţionale vedem şi urmările acestei lipse de interes, adică scăderile generalizate”, a afirmat Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 40,6 milioane lei (9,1 milioane euro), valoare cu 68% peste rulajul şedinţei precedente, de 24,1 milioane lei (5,4 milioane euro). Totuşi, lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 58% de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (14,5 milioane) şi SIF Transilvania (9 milioane lei).
Cea mai recentă operaţiune cu acţiunile FP a fost efectuată la 0,489 lei, preţ în scădere cu 4,59%, iar titlurile SIF Transilvania au coborât cu 4,71%, la 0,688 lei. Cu acţiunile Fondului Proprietatea a fost realizat şi un deal, de 2,4 milioane lei, la preţul de 0,496 lei, cu 3,22% sub închiderea de vineri.

Câte o tranzacţie negociată a fost realizată şi cu 0,51% din acţiunile SIF Oltenia (3,4 milioane lei) şi cu titluri OMV Petrom (1,8 milioane lei). Acţiunile SIF Oltenia au fost transferate la 1,16 lei, preţ cu 0,94% sub închiderea de vineri, iar titlurile companiei petroliere au fost cedate la 0,375 lei, cu 4,6% sub referinţă.

Pe piaţa principală, acţiunile SIF Oltenia au coborât cu 4,44%, la 1,119 lei, iar titlurile OMV Petrom au scăzut cu 5,88%, la 0,37 lei. Operaţiunile cu acţiuni SIF Oltenia au cumulat 1,4 milioane lei, iar titlurile companiei petroliere au consemnat un rulaj de aproape 2 milioane lei.

La finalul şedinţei pe verde erau doar acţiunile emise de şapte societăţi din cele 80 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea Internaţionale. Evoluţia acestor titluri a venit însă pe rulaje foarte reduse. Cel mai mare rulaj, de 262.000 de lei, a fost consemnat de acţiunile Azomureş, care au urcat cu 0,56%, la 1,979 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 360.000 de lei, valoare cu puţin sub rulajul de vineri, de 366.000 de lei.

Titlurile Iprolam (IPRO) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 108.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 12,09%, la 8 lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 2,7%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est coborau cu până la 3,2%.

Pieţele sunt influenţate de temerile investitorilor privind criza datoriilor de stat din zona euro, antrenate în ultimele zile de tensiunile politice din Grecia, unde principalele nu reuşesc să formeze o coaliţie de guvernare. Impasul politic generat de eşecul negocierilor privind formarea unui guvern în Grecia, care să susţină măsurile de austeritate şi acordul cu FMI şi instituţiile financiare internaţionale, amplifică temerile privind ieşirea Greciei din zona euro.

În plus, premierul elen Lucas Papademos, şeful guvernului care ar fi trebuit să-şi încheie mandatul odată cu formarea unui nou executiv după alegerile de la începutul lunii mai, a avertizat preşedinţia că statul ar putea intra în încetare de plăţi la începutul lunii iunie, mai devreme decât se credea.

Te-ar mai putea interesa și
Prima radiografie completă a pensiilor de serviciu nete din MApN: aproape jumătate dintre beneficiari iau pensie între 3.001 şi 5.000 de lei; 87 de oameni iau cel puţin 20.001 lei lunar; sub 2.200 de oameni iau pensie de până la 1.500 de lei – EXCLUSIV
Prima radiografie completă a pensiilor de serviciu nete din MApN: aproape jumătate dintre beneficiari iau pensie între ...
Aproape 36.000 de pensionari din structurile Ministerului Apărării Naţionale (MApN) încasează pensie de serviciu militară netă cuprinsă între 3.001 lei şi 5.000 de lei, adică aproape 49%......
Premieră în retail. Kaufland va trece anul acesta de borna de 200 de magazine, prag pe care și-l dorea din 2025
Premieră în retail. Kaufland va trece anul acesta de borna de 200 de magazine, prag pe care și-l dorea din 2025
Retailerul german Kaufland, numărul doi pe piața comerțului alimentar după cifra de afaceri, va ajunge anul acesta la ...
Jumbo, retailerul grec de jucării, a avut un decembrie pe minus în România, țara care a performat cel mai slab în 2025
Jumbo, retailerul grec de jucării, a avut un decembrie pe minus în România, țara care a performat cel mai slab în 2025
România, a doua cea mai mare piață din punct de vedere al numărului de magazine pentru retailerul de jucării și produse ...
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile turbine
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile ...
Mai multe parcuri eoliene de mari dimenisuni, începute în trecut, ar urma să fie finalizate în acest an. Doar socotind ...