Bursa a continuat să crească uşor, însă pe un rulaj foarte redus

Bursa de la Bucureşti a continuat evoluţia din precedentele trei şedinţe şi a crescut uşor, cu 0,66%, în prima parte a zilei, iar volumele de acţiuni tranzacţionate au continuat să fie reduse, astfel că lichiditatea abia a ajuns la 2,8 milioane lei.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 11:23
Bursa a continuat să crească uşor, însă pe un rulaj foarte redus

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere nesemnificativă, cu 0,06%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2% peste închiderea de marţi.

Evoluţia indicelui BET-NG a fost influenţată în principal de acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC), care au sărit cu 11,53%. Creşterea acestor titluri a venit în cadrul a 73 de operaţiuni, în valoare de numai 19.000 de lei.

O dimanică mai alertă au avut acţiunile Amonil (AMO), care sunt şi ele unele dintre cele mai volatile din piaţă, deşi nu sunt informaţii care să determine evoluţia. Cotaţia acestor titluri a urcat cu 12,33%, la 0,0082 lei, pe un rulaj de doar 28.000 de lei.

Acţiunile Rompetrol Rafinare şi Amonil au mai înregistrat şedinţe în care urcau accelerat doar în cadrul unor ordine plasate de speculatori, în timp ce restul pieţei era liniştită.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut nesemnificativ, cu 0,07%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

La ora 13:02, noul indice al BVB, BET-BK, era în scădere cu 0,19%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,44%.

Evoluţia pieţei a venit pe o lichiditate de numai 2,8 milioane lei (622.000 de euro), valoare cu 30% rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 4 milioane lei (893.000 de euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai transferate, cu operaţiuni de 967.000 de lei şi, respectiv, de 446.000 de lei. Cele două titluri au asigurat jumătate din lichiditatea pieţei. Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Fondului Proprietatea a fost realizată la 0,4815 lei, preţ în creştere cu 0,73%, iar titlurile SIF Transilvania au scăzut cu 0,32%, la 0,492 lei.

Pe segmentul destinat obligaţiunilor au fost transferate trei pachete de titluri de stat pentru 15,4 milioane lei (3,3 milioane euro).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Frankfurt erau în stagnare, iar piaţa de la Paris avansa cu 0,49%. Pieţele au fost pe verde în primele ore ale şedinţei, investitorii fiind optimişti după ce preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke, a prezentat marţi Congresului mai multe variante luate în calcul de banca centrală pentru stimularea economiei americane, pe fondul şomajului ridicat.

Te-ar mai putea interesa și
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează asupra unei crize de rafinare
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează ...
Cotațiile internaționale ale produselor petroliere au reacționat prompt după ce președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, au perfectat un acord de urgență......
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW pregătește lansarea modelului electric iX4, un SUV cu siluetă de coupé construit pe arhitectura Neue Klasse. Oferta ...
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Uniunea Europeană și China au ajuns la un „acord de principiu” menit să tempereze exporturile de vehicule hibride ...
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ia în calcul revizuirea strategiei SMR, eventual cu noi parteneri americani
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ...
Compania americană NuScale, partenerul Nuclearelectrica (SNN) în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare ...