Bursa a crescut cu 0,7%, pe un rulaj susţinut de două tranzacţii deal cu acţiunile OMV Petrom

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere cu 0,7% sesiunea de vineri, iar lichiditatea a fost susţinută în proporţie de 46% de două tranzacţii deal cu acţiunile OMV Petrom (SNP), în valoare cumulată de 14,4 milioane lei.
Economica.net - vin, 15 iun. 2012, 14:15
Bursa a crescut cu 0,7%, pe un rulaj susţinut de două tranzacţii deal cu acţiunile OMV Petrom

Transferurile deal au fost încheiate la un preţ de 0,37 lei, cu 0,54% peste referinţă. Tranzacţiile au cumulat 0,07% din acţiunile companiei.

„În ultimele şedinţe de tranzacţionare observăm o lipsă de interes din partea investitorilor, în special din cauza neîncrederii faţă de ceea ce se întampla în zona euro. Punctual, vedem tranzacţii mari încheiate pe piaţa Deal cu acţiuni precum SIF, FP, BRD sau SNP, ceea ce ne arată că există un interes din partea anumitor fonduri pentru companiile cu adevarat interesante pentru viitor”, a declarat pentru MEDIAFAX Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 0,61%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,89% peste nivelul de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a închis în creştere cu 1,04%.
În acelaşi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,79% mai sus. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

„În acest moment majoritatea investitorilor aşteaptă alegerile din Grecia pentru a lua o decizie, dar acest eveniment va fi probabil doar înca un hop peste care vor trece pieţele. Un vot favorabil în Grecia pentru cei care susţin măsurile impuse de către Uniunea Europeana cred că va avea rolul de a calma pieţele, dar fără a genera un nou trend puternic ascendent, deoarece vor urma în perioada următoare mai multe evenimente negative în zona Euro. În cazul în care partidul câştigator va fi cel ce doreste ieşirea Greciei din zona euro, cred ca vom asista la scăderi importante, dar nu pentru o perioada lungă de timp”, a spus Necula.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 30,9 milioane lei (6,9 milioane euro), peste lichiditatea din sesiunea precedentă, de 23,77 milioane lei ( 5,7 milioane euro).

Pe piaţa principală, cele mai lichide au fost tot acţiunile FP, cu schimburi de 6,3 milioane lei. Ultimul transfer s-a operat la 0,485 lei, cu 1,04% peste cotaţia de joi.

Al doilea rulaj, de 2,6 milioane lei, a fost consemnat pentru acţiunile OMV Petrom. Titlurile au închis sesiunea la 0,3745 lei, în urcare cu 1,77.

„Cheia unui nou trend ascendent rămâne la autorităţile europene, care ar trebui să vină cu decizii şi soluţii clare în ceea ce priveşte situaţia statelor supraîndatorate. Probabil aceste soluţii vor veni în ultima clipă, de aceea pe termen scurt ne aşteptăm în continuare la volatilitate destul de mare”, a conschis brokerul Alpha Finance.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...