Bursa a crescut cu peste 1%, iar investitorii au vizat cu precădere acţiunile lichide

Economica.net
22 05. 2013
bvb_bursa_15417000_89841200_92921700

Piaţa a fost pe creştere uşoară încă din primele minute de tranzacţionare, însă, la fel ca în şedinţa precedentă, atenţia investitorilor a fost axată doar pe câteva acţiuni, printre care Fondul Proprietatea, OMV Petrom, SIF-urile, iar pe finalul şedinţei BRD, Banca Transilvania şi Transgaz. În ultimele două ore ale şedinţei au fost realizate tranzacţii de 17,5 milioane lei (4 milioane euro), suma reprezentând aproape cât rulajul înregistrat în primele cinci ore ale şedinţei, de 18,2 milioane lei (4,2 milioane euro).

La închiderea pieţei principale, rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau acţiuni emise doar de 15 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 34,4 milioane lei (7,9 milioane euro), valoare de două ori ori sub rulajul de marţi, de 72,7 milioane lei (16,7 milioane euro). Aproape un sfert din lichiditatea de miercuri a fost asigurată de deal-uri cu acţiuni SIF Moldova (2,3 milioane lei), OMV Petrom (1,8 milioane lei), SIF Oltenia (1,4 milioane lei), Banca Transilvania (1,2 milioane lei) şi SIF Transilvania (917.000 de lei).

Majoritatea deal-urilor au fost realizate la preţuri apropiate de ultimele cotaţii de luni. Cel mai mare pachet de acţiuni OMV Petrom a fost tranzacţionat la 0,39 lei/titlu, cu 4,88% sub închiderea de luni şi, totodată, similar celui la care FP a vândut la finele săptămânii trecute 1,11% din acţiunile OMV Petrom, pentru 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro)

Brokerii cred că tranzacţiile negociate reprezintă schimburi de participaţii între portofoliile unor fonduri.

Aproape jumătate din acţiunile OMV Petrom tranzacţionate marţi prin deal-uri au fost cumpărate de câteva fonduri administrate de Franklin Templeton, compania care administrează şi Fondul Proprietatea. Tranzacţiile au venit la două şedinţe după ce FP a anunţat vineri că a vândut 1,11% din titlurile OMV Petrom.

„Cred că în perioada verii volumele vor fi destul de reduse, cum de altfel este trendul în Europa Centrală şi de Este pe ansamblu. În afară de potenţiala ieşire a Hidroelectrica din insolvenţă la sfârşitul lunii iunie şi tarifele de la Tranzgaz, care trebuie stabilite până la început de iulie, nu văd nimic major pentru următorele luni. Altfel, în toamnă cred că se va reaprinde discuţia privind eventuala tranzacţie SIF Oltenia – Erste pentru pachetul de acţiuni BCR (pe care îl deţine SIF Oltenia – n.r.) şi aşteptăm listarea Romgaz. Este clar, însă, că trebuie să se rezolve necunoscuta redevenţelor până atunci”, a declarat pentru MEDIAFAX Ovidiu Fer, analist la casa cehă de brokeraj Wood&Company Financial Services, care tranzacţionează şi pe bursa de la Bucureşti. Fer este şi vicepreşedinte al Organizaţiei Profesioniştilor Pieţei de Capital.

La închiderea şedinţei de miercuri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost cu 1,19% peste nivelul de marţi, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a fost pe plus cu 1,91%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 2,96%. Chiar pe finalul şedinţei, titlurile SIF-urilor au început să crească vizibil, astfel că la finalul şedinţei aceste titluri înregistrau creşteri de 2,14% – 5,35%. Aceste titluri au consemnat rulaje între 506.000 de lei şi 2,8 milioane lei.

Indicele extins BET-XT a avansat cu 1,75%, iar indicele extins BET-BK a urcat cu 1,62%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Acţiunile Fondul Proprietatea şi Erste au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, cu operaţiuni de 7,2 milioane lei şi, respectiv, de 5,1 milioane lei. Preţul titlurilor FP a crescut cu 1,62%, la 0,6605 lei, iar acţiunile Erste au avansat cu 0,46%, la 109,5 lei.

Titlurile OMV Petrom au continuat să înregistreze tranzacţii mai ridicate decât în şedinţele anterioare, operaţiunile de pe piaţa principală cumulând 3,7 milioane lei. Preţul acestor acţiuni a urcat cu 2,34%, la 0,4196 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 109.000 de lei, valoare aproape dublă faţă de rulajul de marţi, de 57.000 de lei.

Acţiunile Vulcan Bucureşti (VULC) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 29.000 de lei, deşi au fost suspendate de la tranzacţionare după ora 15:15, din dispoziţia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Decizia ASF a venit după ce Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judiciar al Vulcan a declarat pentru MEDIAFAX că Tribunalul Bucureşti a aprobat intrarea companiei în insolvenţă.

La momentul suspendării, acţiunile Vulcan erau în scădere cu 45%, la preţul de 0,2 lei.

Titlurile Vulcan vor fi oprite de la tranzacţionare „până la clarificarea situaţiei emitentului”, potrivit dispunerii ASF.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele nu aveau o direcţie clară.