Bursa a crescut foarte uşor, însă pe un rulaj redus

Bursa de la Bucureşti a crescut cu numai 0,14%, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare şi unde lichiditatea a fost asigurată în principal de operaţiunile cu acţiunile SIF Transilvania, Fondul Proprietatea, Transgaz.şi Banca Transilvania.
Economica.net - J, 13 dec. 2012, 15:19
Bursa a crescut foarte uşor, însă pe un rulaj redus

Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, iar atenţia investitorilor a continuat să fie axată pe acţiunile SIF-urilor şi pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), însă volumele de tranzacţionare au revenit în media şedinţelor din ultimele luni, după ce miercuri au urcat vizibil, odată cu preţurile. În a doua parte a şedinţei, piaţa s-a întors în imediata apropiere a nivelului de miercuri, iar în atenţia investitorilor au intrat şi acţiunile Transgaz, unde rulajul a început să crească.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 12,1 milioane lei (2,6 milioane euro), valoare de peste două ori mai mică decât rulajul şedinţei precedente, de 27,4 milioane lei (6 milioane euro). Transferurile cu acţiunile SIF Transilvania (2,5 milioane lei), cu titlurile Fondului Proprietatea (2,3 milioane lei), cu acţiunile Transgaz (1,4 milioane lei) şi Banca Transilvania (1 milion de lei) au asigurat 61% din lichiditatea pieţei.

„După şedinţă bună de miercuri, cea de joi a părut anemică. Observăm, totuşi, intrarea Transgaz în topul lichidităţii, o companie care face parte din categoria celor care ar putea acorda un dividend cu randament foarte bun, iar achiziţiile sunt susţinute şi de o imagine bună a indicatorilor economici ai societăţii. Cred că volumele ridicate de miercuri au fost determinate de investitorii care anticipează o rezolvare a situaţiei de pe plan politic, fie ea şi pe termen scurt. Cumpărătorii au început să pună presiune probabil mergând pe premisa numirii unui premier şi formării unui Guvern în condiţii paşnice. La creşterea apetitului pentru risc cred că au contribuit şi evenimentele de pe plan internaţional, unde climatul tinde ca cel puţin temporar să intre într-o zonă de optimism”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

La închiderea pieţei principale, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era cu 0,58% sub nivelul de miercuri.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în scădere cu 0,2%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu numai 0,11%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,12%.

Acţiunile Artego (ARTE) au urcat cu 15% pentru a doua zi consecutiv şi au ajuns la 7,6 lei, pe un rulaj de 109.000 de lei. Astfel, în şedinţele de miercuri şi joi titlurile Artego au urcat cumulat cu peste 32%, în cadrul unor tranzacţii prin care au fost transferate acţiuni reprezentând 0,39% din capitalul social al firmei, pentru 273.000 de lei.

Creşterea vine pe fondul achiziţiilor realizate de firma Electroargeş (ELGS), controlată indirect de omul de afaceri Cătălin Chelu. Electroargeş deţine deja 10% din acţiunile producătorului de benzi din cauciuc pentru transportul materialelor.

„Şedinţele rămase până la finalul anului cred că vor fi destul de calme, cu precizarea că în cazul unor surprize pe plan politic, putem vedea o volatilitate ridicată. Probabil că vor fi şi acumulări până la finalul anului, dar şi marcări de profit sau pierdere pentru echilibrarea unor rezultate”, a mai spus brokerul.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 156.000 de lei, valoare cu 27% peste rulajul de miercuri, de 123.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...