1EUR = 4.7621 RON | Bucureşti 27 º

Finanţe şi bănci

Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei, pentru a şaptea şedinţă consecutiv

Bursa de la Bucureşti a crescut uşor, cu 0,73%, în prima parte a zilei, pentru a şaptea şedinţă consecutiv, într-o piaţă în care lichiditatea a fost susţinută în principal de câteva tranzacţii mai mari realizate în prima jumătate de oră cu acţiunile Erste (EBS) şi Fondul Proprietatea (FP).

19 dec, 2012 | Mediafax

Imvestitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 13,2 milioane lei (2,9 milioane euro), sumă cu puţin peste rulajul din prima parte a şedinţei anterioare, de 13 milioane lei (2,9 milioane euro).

Aproape două treimi din lichiditatea de miercuri a fost susţinută de transferuri cu titluri Erste (6,1 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (2,4 milioane lei). Cea mai mare parte a rulajelor celor două acţiuni a fost înregistrată în primele 30 de minute de tranzacţionare, când cu titlurile Erste au fost realizate operaţiuni de 5,8 milioane lei, iar cu acţiunile FP de 1,6 milioane lei.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,62%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,59% peste nivelul de marţi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,78%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,23%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 0,46% peste ziua anterioară.

Acţiunile Erste au continuat să urce vizibil, cu 2,82%, susţinute de evoluţia de pe bursa de la Viena, care este piaţa principală a acestor titluri. Cea mai recentă tranzacţie de la BVB cu aceste titluri a fost realizată la 109,5 lei (24,45 euro), iar pe piaţa de la Viena, preţul a crescut cu 1,19%, la 24,59 euro.

În prima parte a şedinţei a fost realizat şi un deal cu acţiuni BRD, de 514.000 de lei, iar operaţiunile de pe piaţa principală au însumat doar 29.000 de lei. În şedinţa precedentă, acţiunile băncii au consemnat un rulaj cumulat de 6,6 milioane lei (inclusiv un deal de 750.000 de lei), iar preţul de pe piaţa principală a avansat cu 3,26%, la 7,6 lei.

Cel mai recent transfer de miercuri a fost realizat la 7,7 lei, preţ cu 1,32% peste închiderea de marţi. În şedinţa anterioară, aceste titluri au urcat cu peste 3%.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,6%, după ce agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a revizuit în urcare ratingul Greciei, iar investitorii aşteaptă date economice din SUA.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO