Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei, pe un rulaj dominat de acţiunile Fondului Proprietatea

Economica.net
27 09. 2013
bvb_sediu_88314900_73036800

În precedentele patru zile, indicele general al Bursei, BET-C, a crescut cumulat cu 3,54% şi a atins la finalul şedinţei de joi cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

În primele minute de tranzacţionare de vineri, acţiunile Fondului Proprietatea au urcat până la un nou record de la listarea la Bursă, de 0,765 lei.

La ora 13:00, titlurile Fondului erau cotate la 0,763 lei, preţ cu 1,8% peste închiderea de joi.

Preţul acţiunilor Fondului Proprietatea a crescut cu 6,34% în acaestă săptămână, ceea ce la nivelul capitalizării bursiere a companiei înseamnă un plus de aproape 627 milioane lei (138,7 milioane euro). La mijlocul şedinţei de vineri, capitalizarea bursieră a Fondului era de aproape 10,513 miliarde lei (2,357 miliarde euro).

Evoluţia din ultimele zile a fost susţinută de intenţia administratorului Fondului de accelerare a programului de răscumpărare, prin lansarea unei oferte de cumpărare pentru un pachet reprezentând 4,35% din titlurile FP. Raportat la cel mai recent preţ de la bursă, pachetul este evaluat la 457,8 milioane lei (102,6 milioane euro).

Un alt catalizator pentru creşterea acţiunilor FP este propunerea anunţată joi seară de compania Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, privind reducerea capitalului social cu 676,9 milioane lei, la 12,861 miliarde lei, şi distribuirea banilor către acţionari. Propunerea urmează să fie discutată de acţionari într-o AGA programată pentru 22 noiembrie.

În prima parte a şedinţei de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,28%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a scăzut nesemnificativ, cu 0,09%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,67%.

În acelaşi timp, indicele extins BET-XT a avansat cu 0,24%, iar indicele extins BET-BK a urcat cu 0,22%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 21,9 milioane lei (4,9 milioane euro), cu puţin sub rulajul din perioada similară a şedinţei precedente, de 22,5 milioane lei (5 milioane euro).

Aproape 90% din lichiditatea de vineri a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea, de 19,3 milioane lei, din care un deal de 7,6 milioane lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în scădere cu până la 0,7%.