Bursa a crescut uşor, într-o piaţă liniştită şi cu rulaj foarte redus

Economica.net
13 04. 2012
08_bursa_de_valori_bucuresti_89342600

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,36% peste închiderea de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), avansa cu 0,24%. Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) sunt suspendate şi vineri de la tranzacţionare pentru informarea investitorilor cu privire la hotărârile AGA derulată joi.

La ora 13:00, indicele extins al Bursei, BET-XT, era în creştere cu 0,14%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Titlurile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au consemnat cea mai vizibilă creştere din piaţă, de 4,95%, şi au ajuns la 0,0573 lei, pe un rulaj de doar 70.000 de lei.

Creşterea vine după ce banca a publicat, joi, proiectul de buget de venituri şi cheltuieli, potrivit căruia estimează pentru acest an un profit de 17 milioane lei (3,9 milioane euro), calculat conform standardelor internaţionale de rapotare (IFRS), după ce în precedenţii trei ani a înregistrat pierderi. Până la începutul acestui an, Carpatica a calculat rezultatele luând în considerare standardele de raportare locale (RAS). Din acest an, toate băncile utilizează standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS).

Tranzacţiile realizate la Bursă au cumulat doar 2,3 milioane lei (530.000 de euro), sumă cu 23% sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 3 milioane lei (702.000 de euro).

Cu operaţiuni de 517.000 de lei, titlurile Fondului Proprietatea au asigurat 22% din lichiditatea bursei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste titluri a fost realizată la 0,5665 lei, preţ în creştere nesemnificativă, cu 0,09%.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1%. Pieţele sunt influenţate de publicarea unor date sub aşteptări privind economia Chinei, care a crescut în primul trimestru cu 8,1% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Acesta este cel mai redus avans din ultimii trei ani şi a accentuat temerile investitorilor privind frânarea principalului motor de creştere economică mondială.