Bursa a crescut uşor, pe cel mai ridicat rulaj din ultimele patru luni

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor externe şi a crescut cu 0,79% în prima parte a şedinţei, pe cea mai ridicată lichiditate din ultimele patru luni şi susţinută aproape intergral de acţiunile Fondului Proprietatea, OMV Petrom, Erste, BRD, Banca Transilvania şi SIF.
Economica.net - vin, 14 sept. 2012, 10:37
Bursa a crescut uşor, pe cel mai ridicat rulaj din ultimele patru luni

Încă din primele minute de tranzacţionate, investitorii de la BVB au reacţionat pozitiv la creşterile de pe bursele internaţionale, determinate de măsurile de stimulare economică anunţate joi de Rezerva Federală a SUA.

Astfel, majoritatea titlurilor au debutat pe verde, dar volumele de tranzacţionare au crescut doar în cazul acţiunilor Fondului Proprietatea, OMV Petrom, Erste, BRD, Banca Transilvania şi SIF-urilor. La mijlocul şedinţei, aceste acţiuni consemnau rulaje cuprinse între 433.000 de lei şi 15,9 milioane lei. Cele zece titluri au acoperit 96% din lichiditatea bursei, de 37,8 milioane lei (8,4 milioane euro).

Rulajul este de ori peste cel din perioada similară a şedinţei precedente, de 2,2 milioane lei (487.000 euro). Un rulaj mai mare pentru prima parte a zilei a fost înregistrat pe 4 mai, când operaţiunile au însumat 203,5 milioane lei (46,1 milioane euro). Atunci, lichiditatea a fost dominată de un deal cu 2,59% din acţiunile Fondului Proprietatea, de 199,4 milioane lei (45,2 milioane euro).

Brokerii spun că volumele ridicate de tranzacţionare de vineri sunt susţinute de investitori străini care intră la cumpărare după ce evenimentele importante – decizia BCE de a cumpăra nelimitat obligaţiuni, unda verde dată de Germania pentru mecanismul european de stabilitate şi decizia Fed de a lansa un program de stimualre a econoniei – au confirmat aşteptările investitorilor.

„Au cam tras toate gloanţele în acelaşi timp”, a afirmat un broker.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB era în creştere cu 1,2%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 1,34%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în urcare cu 1,28%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 1,83% peste nivelul de joi, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, avansa cu 0,2%.

Acţiunile Fondului Proprietatea şi OMV Petrom au consemnat cele mai ridicate rulaje din piaţă, de 15,9 milioane lei şi, respectiv, 8,3 milioane lei. Aproape 40% din lichiditatea acţiunilor Fondului Proprietatea a fost asigurată de două deal-uri, de 6,2 milioane lei. Tranzacţii negociate au fost realizate şi cu titlurile OMV Petrom, de 4,8 milioane lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au urcat cu 1,6%, la 0,5405 lei, iar acţiunile OMV Petrom au avansat cu 1,17%, la 0,4148 lei.

Pachete importante de acţiuni Fondul Proprietatea şi OMV Petrom au fost cumpărate în precedentele şedinţe de fondul american de hedging Elliott Associates şi, respectiv, de fonduri de investiţii administrate de Franklin Templeton. Elliott a ajuns să deţină aproape 15,22% din titlurile Fondului Proprietatea.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 2%, continuând raliul de pe bursele din SUA şi Asia, după decizia Fed de a lansa un nou set de măsuri pentru stimularea economiei.

Optimismul investitorilor de pe pieţele externe este determinat de decizia băncii centrale din SUA de aplica un program de susţiere a economiei, prin cumpărare de titluri ipotecare în sumă de 40 miliarde dolari pe lună, şi menţinerea dobânzii de referinţă la nivelul actual până la jumătatea anului 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la summitul şefilor de stat şi de guverne de la Bruxelles, relatează AFP,......
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă nu se ajunge la un acord în privința bugetului UE, vor exista niște măsuri tranzitorii
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puţini ...