Bursa a deschis în stagnare, pe un rulaj salvat de acţiunile Transelectrica

Economica.net
21 01. 2013
bursa_bucuresti_bvb_59148000

La ora 10:30, majoritatea indicilor bursieri erau în stagnare, singura variaţie mai vizibilă fiind înregistrată de indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic. Indicele s-a plasat cu numai 0,16% peste nivelul de la închdierea de vineri.

Investitorii au realizat transferuri cu acţiuni emise doar de 20 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Operaţiunile au cumulat 600.000 de lei (138.000 de euro), sumă aproape dublă faţă de rulajul din primele 20 de minute ale şedinţei de vineri, de 330.000 lei (76.000 de euro).

Peste 70% din lichiditatea de luni a fost salvată de transferuri cu acţiunile Transelectrica, de 420.000 de lei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste titluri a fost realizată la 14 lei, preţ cu 0,36% peste nivelul de vineri.

Cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă, nu a fost realizat niciun transfer.

Bursele vest-europene au deschis şedinţa în creştere cu până la 0,4%, în aşteptarea primei întâlniri din acest an a miniştrilor de Finanţe din zona euro.