Bursa a închis săptămâna în scădere uşoară, iar rulajul a rămas redus

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,12% în ultima şedinţă din această săptămână, într-o piaţă apatică şi unde puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni cu acţiuni în valoare cumulată de doar 7,96 milioane lei (1,7 milioane euro).
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 15:44
Bursa a închis săptămâna în scădere uşoară, iar rulajul a rămas redus

Piaţa a fost pe roşu încă din primele minute, în linie cu bursele vest-europene.

„Volatilitatea pieţelor externe nu putea să ramână fără repercusiuni pentru piaţa locală. Dacă evoluţia pieţelor internaţionale este de înţeles, în condiţiile în care majoritatea indicilor importanţi sunt în zone de maxim, pentru titlurile locale mişcările cred că sunt mai mult urmarea indeciziei şi stării de teamă a investitorilor. Aceştia preferă să rămână preponderent în expectativă, fără a efectua mişcări importante, ci mai degrabă tranzacţii mărunte, care să-i ţină în priză”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

Mureşian consideră că teama investitorilor este de înţeles în condiţiile în care, pe de o parte companiile blue-chip (cu cele mai lichide acţiuni) anunţă rezultate bune, care se traduc în dividende importante, iar pe de altă parte pieţele financiare globale transmit o stare de indecizie.

„În perioada următoare cred că vom fi martorii unei situaţii asemănătoare celei de acum, care se va traduce printr-o mişcare laterală a pieţei. Abia spre finalul anului ne putem aştepta la mişcări ample făcute pe volume importante”, a mai spus directorul Intercapital Invest.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele extins al Bursei, BET-XT, erau în stagnare. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a închis în scădere cu 0,35%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,21%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a trecut pe verde chiar la finalul zilei, închizând cu un avans de 0,11%. Acţiunile din acest indice au crescut după ce date peste aşteptări privind economia SUA.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 7,96 milioane de lei, puţin peste rulajul şedinţei de joi, de 6,6 milioane de lei (1,4 milioane de euro).

Totodată. jucătorii au realizat vineri tranferuri cu titluri de stat, de 8,5 milioane lei, peste lichiditatea de pe segmentul de acţiuni.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi titlurile SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat primele două rulaje din piaţă. Titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,95%, la 0,533lei, pe un rulaj de 2,87 milioane lei.

Titlurile SIF Transilvania au coborât cu 0,08%, la 0,6125 lei, iar operaţiunile au însumat 895.000 lei.

Investitorii de la bursă nu au reacţionat vizibil la anunţul lui Ioan Cuzman de a se retrage de la conducerea SIF Banat-Crişana, astfel că acţiunile societăţii au urmat evoluţia generală a pieţei şi au scăzut cu 0,68%, la 1,162 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, marile pieţe europene afişau creşteri de până la 0,9%, după ce dimineaţă aveau scăderi de până la 0,5%. Pieţele au deschis pe roşu după ce Apple a raportat profit în creştere, dar sub aşteptările analiştilor. Totodată, estimările companiei pentru perioada următoare au fost de asemenea mai slabe decât anticipau analiştii.

După publicarea datelor privind evoluţia economiei SUA în al treilea trimestru, pieţele au trecut pe verde. Economia Statelor Unite a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere de 2%, peste aşteptări, susţinută de cheltuielile de consum mai mari, de relansarea investiţiilor guvernamentale şi a construcţiilor rezidenţiale, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ.

Te-ar mai putea interesa și
M247 Global, furnizor de data center cu sediul în România, raportează venituri de peste 30 mil. euro şi vizează Africa în 2026
M247 Global, furnizor de data center cu sediul în România, raportează venituri de peste 30 mil. euro şi vizează Africa ...
M247 Europe, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de hosting, conectivitate și infrastructură data center din România, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste 30 de......
Bomba ascunsă din factura de gaze: pe ofertele de acum, prețul care va fi plătit de populație după liberalizarea de la 1 aprilie crește și cu 20%
Bomba ascunsă din factura de gaze: pe ofertele de acum, prețul care va fi plătit de populație după liberalizarea de ...
De la 1 aprilie se va desființa plafonul de preț la gaze pentru populație, iar gazele se vor plăti la prețul pieței. ...
Premieră în asigurări. Allianz Țiriac preia Campion Broker, intermediar de top 10- Confirmare
Premieră în asigurări. Allianz Țiriac preia Campion Broker, intermediar de top 10- Confirmare
Allianz Țiriac anunță că a preluat Campion Broker, intermediar de top 10 deținut de Octavian Tatomirescu. Informația ...
Pensii speciale – Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor
Pensii speciale – Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor
Judecătorii de la Instanţa supremă au decis, vineri, sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu noul proiect ...