Bursa a pierdut câştigul uşor de la deschidere, într-o piaţă liniştită şi cu rulaj redus

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze evoluţia burselor vest-europene şi indicele general, BET-C, a pierdut câştigul fragil de la deschidere, într-o piaţă liniştită şi în care volumele de tranzacţionare au rămas reduse.
Economica.net - joi, 09 aug. 2012, 10:31
Bursa a pierdut câştigul uşor de la deschidere, într-o piaţă liniştită şi cu rulaj redus

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, revenind după două şedinţe de scădere. Recuperarea a fost însă de scurtă durată şi indicele general BET-C a trecut pe scădere foarte uşoară, după ce bursele vest-europene au pierdut câştigurile de la deschidere şi s-au întors la nivelurile de miercuri.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu numai 0,31%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,34% peste nivelul de miercuri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În creştere uşoară, cu 0,34%, era şi indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 0,34%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,09% sub închiderea zilei precedente.
Oscilaţiile pieţei au venit în cadrul unor transferuri cu volume reduse de acţiuni, în sumă de numai 3,5 milioane lei (774.000 de euro). Valoarea este, totuşi, cu 17% peste lichiditatea din prima parte a şedinţei anterioare, de 3 milioane lei (680.000 de euro).

Acţiunile Erste şi BRD au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,3 milioane lei şi, respectiv, 826.000 de lei, şi au acoperit 61% din rulajul bursei. Cotaţia acţiunilor Erste a urcat cu 2,24%, la 68,5 lei, susţinută în principal de evoluţia de pe piaţa de la Viena, în timp ce titlurile BRD au stagnat la 8,27 lei.

Titlurile Fondului Proprietatea, care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă au consemnat un rulaj de doar 352.000 de lei, iar preţul a avansat cu 0,29%, la 0,517 lei.

Acţiunile Oltchim (OLT) sunt în continuare suspendate de la tranzacţionare. Titlurile au fost oprite de la transfer încă dinaintea şedinţei de miercuri, pentru „menţinerea unei pieţe ordonate şi a asigurării accesului egal la informaţia necesară deciziei de a investi”, fiind aşteptat un anunţ privind privatizarea companiei. Oltchim nu a transmis încă niciun comunicat către Bursă.

Conform unui memorandum al Guvernului, conversia în acţiuni a datoriei Oltchim faţă de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului va fi efectuată până la finele lunii august, iar licitaţia de vânzare a acţiunilor deţinute de stat la combinatul chimic va fi organizată până la 15 septembrie.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, marile burse europene erau în stagnare, după ce la deschidere au crescut uşor influenţate de pieţele din Asia după ce unele date din China au indicat noi măsuri de stimulare a acestei economii.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...