Bursa a revenit pe creştere după cinci şedinţe de scădere, însă pe un rulaj de doar 400.000 de lei

Bursa de la Bucureşti a crescut foarte uşor, cu 0,16%, la deschiderea zilei de miercuri, după ce în precedentele cinci şedinţe a scăzut cumulat cu 2,9%, însă reîntoarcerea pe verde a venit într-o piaţă unde au fost realizate tranzacţii de doar 408.000 de lei.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 08:04
Bursa a revenit pe creştere după cinci şedinţe de scădere, însă pe un rulaj de doar 400.000 de lei

În primele minute au fost realizate tranzacţii cu acţiuni emise doar de 13 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Lichiditatea pieţei, de doar 408.000 de lei (91.000 de euro), a fost de trei ori mai mică decât rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 1,3 milioane lei (284.000 de euro). Peste două treimi din lichiditatea de miercuri a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Erste (151.000 de lei) şi OMV Petrom (127.000 de lei).

Titlurile Erste au avansat cu 2,57%, la 95,9 lei (21,6 euro), urmând evoluţia de la Viena şi revenind uşor după corecţia, de 6,6%, înregistrată marţi.

În acelaşi timp, acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 0,57%, la 0,4151 lei.

După primele minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se situa cu 0,18% sub nivelul de marţi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,53% peste ziua anterioară.

Indicele extins BET-XT a avansat cu 0,14%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,19%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, au consemnat ultimul rulaj, de numai 188 de lei, iar preţul a urcat cu 0,96%, la 0,628 lei.

Bursele vest-europene au înregistrat variaţii reduse la deschiderea şedinţei.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...