Bursa a scăzut cu 0,5%. Rulajul, asigurat în pondere de 50% de acţiunile SIF Transilvania

Bursa de la Bucureşti a scăzut uşor, cu 0,49%, în linie cu bursele europene, într-o piaţă în care tranzacţiile cu titlurile SIF Transilvania (SIF3) au asigurat jumătate din lichiditatea pieţei acţiunilor.
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 16:34
Bursa a scăzut cu 0,5%. Rulajul, asigurat în pondere de 50% de acţiunile SIF Transilvania

Investitorii au vizat titlurile SIF Transilvania încă din primele minute şi au plasat mai multe ordine de cumpărare, datorită propunerii de dividend prezentată vineri seară. CA al SIF propune un dividend brut de 0,1712 lei/acţiune, de 5,7 ori peste valoarea distribuită anul trecut, de 0,03 lei/acţiune. Astfel, societatea ar putea aloca acţionarilor 90% din profitul record obţinut anul trecut, de 207,7 milioane lei (49 milioane euro).

În primele două minute ale şedinţei cotaţia acestor acţiuni a atins un maxim al primei părţi a zilei, de 0,734 lei, fiind cu 5,61% peste ultimul preţ de vineri. În următoarele ore creşterea a încetinit. Astfel, la închiderea pieţei acţiunilor, titlurile SIF Transilvania erau cotate la 0,7165 lei, preţ cu 3,09% peste nivelul de vineri.

„Poate pentru că unii investitori au anticipat posibilitatea acordării unui dividend substanţial cumpărând acţiuni speculativ sau pentru că pieţele externe au deschis şedinţa pe scădere preţul din deschidere nu a marcat o creştere mai mare de 5%, iar vânzătorii au fost agresivi la acest nivel. Randamentul net (de aproximativ 20% -n.r.) este atractiv , însă momentul în care a venit comunicatul, când preţul este la maximul ultimilor doi ani, îi poate descuraja pe unii dintre investitori. Până la urmă, contează şi dacă preţul la data cum-dividend (la care investitorii trebuie să aibă acţiunile în portofoliu pentru a primi dividende – n.r.) va fi mai mare decât cel de acum şi dacă la data ex-dividend (după care acţiunile cumpărate nu mai oferă dreptul la dividende -n.r.) preţul se va corecta mai puţin decât valoarea netă a dividendului”, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Constantinescu, trader la Swiss Capital.

Operaţiunile cu titlurile SIF Transilvania au cumulat aproape 18 milioane lei (4,1 milioane euro) şi au reprezentat jumătate din lichiditatea pieţei acţiunilor, de 35,4 milioane lei (8,1 milioane euro).

„Am avut un volum record, de aproape 25 milioane de acţiuni, mai mare decât cel de anul trecut, de 20 de milioane de titluri. Este un volum comparabil cu cel din primăvara anului 2007, în perioada în care s-a aprobat majorarea capitalului social. Trebuie să vedem dacă SIF Transilvania va atrage în continuare interes după ieşirea speculatorilor din piaţă, iar dacă contextul internaţional va fi bun nu vom vedea corecţii foarte mari prea curând”, a adăugat traderul.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,22%, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,56% sub închiderea de vineri.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,54%.

Indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, a încheiat ziua în stagnare.

Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,65%, la 0,595 lei, după ce la mijlocul şedinţei precedente au atins maximul ultimelor 11 luni, de 0,614 lei. Corecţia de luni a venit pe al doilea rulaj din piaţă, de 5,5 milioane lei.

„Vedeta de vineri, FP, a marcat o zi de tranzacţionare anostă. Finalul din şedinţa trecută în care o corecţie intraday a coborât preţul cu 2,3% într-un interval de 30 de minute, de la 0,61 la 0,595, a mai liniştit apetitul cumpărătorilor. Dacă este să comparăm, acţiunea Petrom a câştigat aproximativ 7,5% după anunţul descoperirii zăcământului de gaz, iar Fondul Proprietatea, care deţine 20% din Petrom, a crescut cu aproximativ 13%. Este posibil să mai vedem zile de corecţie în cazul FP, dar acest lucru nu ar trebui să afecteze încă trendul pe termen mediu”, a mai spus Constantinescu.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 35,4 milioane lei (8,1 milioane euro), cu 43% sub rulajul şedinţei de vineri, de 61,8 milioane lei (14,2 milioane euro).

Pe piaţa destinată obligaţiunilor au fost transferate trei pachete de titluri de stat pentru 9,7 milioane lei (2,2 milioane euro).

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,5%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care coborau cu până la 1,5%. Pieţele au reacţionat negativ la anunţul guvernului chinez cu privire la ţinta de creştere economică pentru 2012, întrucât aceasta este cea mai scăzută ţintă din ultimii opt ani.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...