Bursa a scăzut cu 1,7% la deschidere, influenţată de instabilitatea politică

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 1,76% la deschiderea şedinţei de miercuri, influenţată în principal de instabilitatea politică din România, dar şi de corecţiile uşoare înregistrate de bursele externe.
Economica.net - mie, 04 iul. 2012, 07:57
Bursa a scăzut cu 1,7% la deschidere, influenţată de instabilitatea politică

Scăderea pieţei vine după cinci şedinţe consecutive în care indicele general BET-C a avansat cumulat cu aproape 7%.
Piaţa nu a reacţionat marţi la disputele din Parlament între PDL şi USL privind schimbarea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, însă reacţiile s-au văzut miercuri dimineaţă, când cotaţiile au deschis în scădere.

„Politicul îşi pune amprenta (asupra evoluţiei pieţei -n.r.), însă influenţează şi scăderile uşoare de pe bursele europene caer urmează după creşterile susţinute”, a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Avram, şeful departamentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România.

După primele 37 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 2,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,77% sub închiderea de marţi.

În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu 1,97% sub şedinţa precedentă.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 2,04%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, noul indice al BVB, BET-BK, a coborât cu 1,44%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Corecţia pieţei a venit în cadrul unor transferuri cu volume în creştere, operaţiunile însumând 2,8 milioane lei (635.000 de euro). Suma este de aproape şase ori peste rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 479.000 de lei (108.000 de euro).

Acţiunile Erste (EBS) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de aproape 1,4 milioane lei, şi au asigirat jumătate din rulajul bursei. Cotaţia acestor titluri a stagnat la 68,5 lei.

Bursele vest-europene au deschis ziua în scădere cu până la 0,4%, corectându-se uşor după ce marţi au atins maximul ultimelor două luni, susţinute de aşteptările optimiste ale investitorilor ca băncile centrale să ia măsuri de stimulare a economiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Rompetrol a ieftinit din nou motorina, pentru a doua oară în aceeași zi
Rompetrol a ieftinit din nou motorina, pentru a doua oară în aceeași zi
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, care ieftinise motorina azi dimineață, a venit cu încă o scădere de preț în benzinării după amiază....
Asociaţia Română pentru Iluminat solicită autorităților ca în contextul crizei energetice iluminatul public să fie redus, dar nu oprit
Asociaţia Română pentru Iluminat solicită autorităților ca în contextul crizei energetice iluminatul public să fie ...
Asociaţia Română pentru Iluminat (ARI) solicită autorităţilor competente, în contextul stării de alerte energetice, ...
Rata șomajului în SUA a scăzut până la 4,1% în luna iulie
Rata șomajului în SUA a scăzut până la 4,1% în luna iulie
Angajatorii din SUA au tăiat în mod neaşteptat 23.000 locuri de muncă luna trecută, iar datele revizuite ale Departamentului ...
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă de Arabia Saudită amenință cu represalii
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă ...
Cel puţin trei membri ai forţelor guvernamentale yemenite şi doi civili au fost ucişi vineri în noi atacuri ale rebelilor ...