Bursa a scăzut cu 2,8%, influenţată în principal de acţiunile OMV Petrom şi FP

 Bursa a scăzut cu 2,81% în prima parte a şedinţei, influenţată de unele ordine mai mari de vânzare pentru titlurile Fondului Proprietatea (FP), precum şi de corecţia înregistrată de acţiunile OMV Petrom (SNP) în ziua din care cumpărătorii nu mai au dreptul să încaseze dividende.
Economica.net - mar, 15 mai 2012, 11:00
Bursa a scăzut cu 2,8%, influenţată în principal de acţiunile OMV Petrom şi FP

Piaţa locală a fost pe scădere cu peste 2% încă din primele minute, deşi bursele vest-europene s-au întors pe creştere şi au recuperat o parte din corecţiile de luni. Punctul minim al indicelui general al BVB, BET-C, a fost atins chiar la mijlocul şedinţei.

Brokerii spun că datele privind evoluţia economiei din România în primul trimestru nu au influenţat piaţa, întrucât era anticipată o contracţie uşor mai mare decât datele anunţate.

Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare. Evoluţia a fost anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie uşor mai mare, de 0,2%-0,3%.

Scăderile înregistrate de indicii bursei de la Bucureşti au fost cauzate în principal de corecţia acţiunilor OMV Petrom, dar şi de scăderea titlurilor Fondului Proprietatea, întrucât cele două acţiuni au cele mai ridicate ponderii în calculul indicilor.

La ora 13:03, acţiunile OMV Petrom erau în cotate la 0,345 lei, preţ cu 0,025 lei sau 6,76% sub ultima cotaţie de luni. Valoarea cu care preţul a scăzut este mai redusă decât dividendul brut pe care compania îl va acorda acţionarilor, de 0,031 lei/acţiune. Aceste titluri au consemnat al patrulea rulaj din piaţa principală, de 698.000 de lei.

Cu acţiunile companiei au fost realizate şi două deal-uri, de 2,2 milioane lei, la preţuri cu 7,3% şi, respectiv, cu 6,84% sub nivelul de luni.

De regulă, în data ex-dividend, din care cumpărătorii acţiunilor nu mai au dreptul să încaseze dividendele din profitul de anul trecut, preţul acţiunilor scade cu o valoare apropiată de cea a dividendului.

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 2,65%, iar indicele BET-NG al titlurilor companiilor din sectorul energetic era cu 4,14% sub închiderea de luni.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 2,14%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 1,53%. Acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Moldova au consemnat cele mai vizibile corecţii din acest indice, de 2,86% şi, respectiv, de 3,56%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 22,7 milioane lei (5,1 milioane euro), valoare cu 20% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 18,9 milioane lei ( 4,2 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Transilvania au fost din nou cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 8,2 milioane lei şi, respectiv, 4,5 milioane lei. Preţul titlurilor Fondului Proprietatea a coborât cu 2,86%, la 0,475 lei, iar acţiunile SIF Transilvania au scăzut cu 0,44%, la 0,685 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, marile pieţe europene erau în creştere cu până la 0,6%, susţinute de publicarea unor date peste aşteptări privind creşterea economică din primul trimestru în Germania. O altă surpriză plăcută pentru pieţe a fost faptul că economia zonei euro a stagnat în primul trimestru, ca şi Produsul Intern Brut al UE. Economiştii anticipau reintrarea în recesiune.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzaţiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie....
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunţat marţi intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie ...