Bursa a scăzut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj redus

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,34% în prima parte a şedinţei, în linie cu marile burse europene, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să lipsească de la tranzacţionare în aşteptarea votului din Parlament pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Economica.net - vin, 06 iul. 2012, 11:25
Bursa a scăzut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj redus

Dezbaterea şi votul din Parlament vor începe la ora 17:00.

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,74%, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,15% sub închiderea de joi.

În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu 0,52% sub şedinţa precedentă.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,74%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, noul indice al BVB, BET-BK, a coborât cu 0,94%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au transferat în total acţiuni de doar 2,8 milioane lei (640.000 de euro), valoare cu 43% sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 4,9 milioane lei (1,1 milioane euro).

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,5 milioane lei, şi au acoperit peste jumătate din rulaj. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste titluri a fost realizată la 0,371 lei, cu 0,27% peste închiderea de joi.

La jumătatea sesiunii de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,5%, în aşteptarea publicării unor date privind şomajul din Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...