Bursa a stagnat în primele minute ale şedinţei, pe un rulaj extrem de redus

Economica.net
11 09. 2013
bvb_28641100

La ora 10:22, indicii Bursei înregistrau fluctuaţii de sub 0,1%.

În primele minute au fost realizate operaţiuni de numai 31.000 de lei (7.000 de euro), faţă de 268.000 de lei (60.000 de euro) la debutul sesiunii de marţi. Rulajul a rezultat din tranzacţii cu acţiuni emise de numai 12 din cele 81 de companii listate.

Oferta Nuclearelectrica a început luni şi a atras în special atenţia micilor investitori, prin discountul de 8% acordat pentru subscrierile realizate în primele trei zile. Astfel, bursa a fost eclipsată de oferta Nucleraelectrica. În primele două zile ale ofertei, micii investitori au cerut mult mai multe acţiuni decât sunt disponibile pe tranşa lor, volumul de titluri subscrise şi pentru care au fost plasate ordine în sistemul Bursei până marţi la ora 17:00 acest segment al ofertei fiind suprasubscris de 2,3 ori. Sumele plasate odată cu ordinele de subscriere au ajuns la 90 milioane lei (20,1 milioane euro).

Pe de altă parte, tranzacţiile cu acţiuni realizate pe bursă în şedinţele de luni şi marţi au însumat numai 20,7 milioane lei (4,6 milioane euro).

Totuşi, brokerii spun cred că este îmbucurător că piaţa nu a scăzut vizibil de la anunţul ofertei, ceea ce arată că investitorii nu vând din acţiunile deţinute la companii listate pentru a plasa banii în oferta Nuclearelectrica.

Pe plan extern, marile pieţe europene au înregistrat fluctuaţii reduse la debutul şedinţei, aproape de maximul ultimelor 3 luni, după ce preşedintele SUA Barack Obama a amânat votul din Congres privind o eventuală acţiune militară împotriva Siriei.