Bursa a stagnat, într-o piaţă cu lichiditate redusă

Bursa de la Bucureşti a închis în stagnare după o şedinţă în care investitorii au rulat volume reduse de acţiuni, iar lichiditatea a fost susţinută în principal de transferuri cu titlurile Erste Bank şi Fondul Proprietatea.
Economica.net - mie, 19 iun. 2013, 15:40
Bursa a stagnat, într-o piaţă cu lichiditate redusă

Piaţa a fluctuat foarte uşor încă de la deschidere, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse în cazul celor mai multe instrumente. La închiderea pieţei principale, rulaje de peste 100.000 de lei înregistrau acţiuni emise de doar 8 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la firma de brokeraj Prime Transaction, afirmă că volumele reduse de pe bursa locală sunt cauzate în principal de contextul extern, dar şi de aşteptarea ofertei de la Nucleareletrica.

„Una dintre cauze o poate reprezenta climatul extern, unde săptămâna trecută a început să se contureze un scenariu prin care resursele alocate pieţelor emergente şi de frontieră se vor reduce semnificativ. Această situaţie se poate traduce printr-o prudenţa mai mare în ceea ce priveşte investiţiile străine pe pieţele emergente. Practic, ne găsim în postura de a avea în principal jucatori locali, a căror strategie, de cele mai multe ori, este reglată pe termen scurt şi cu resurse modeste”, a declarat pentru MEDIAFAX Bărbulescu.

Potrivit reprezentantului Prime Transaction crede că mulţi dintre potenţialii investitori aşteaptă anunţul privind preţul din oferta pentru Nuclearelectrica, pentru a putea aloca resursele într-o operaţiune considerată atractivă în această perioadă a anului.

Guvernul speră să obţină 300-350 milioane lei prin oferta de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile deţinute de stat la Nuclearelectrica, o tranşă reprezentând 85% din aceste titluri urmând să fie alocată investitorilor instituţionali.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele BET-NG au închis în stagnare. Indicele BET-NG reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu 0,43% sub nivelul de marţi.

Indicele extins BET-XT a coborât cu 0,19%, iar indicele extins BET-BK a stagnat. Indicele BET-XT cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni româneşti, iar BET-BK reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, printre care şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 9,88 milioane lei (2,2 milioane euro), cu 55% sub rulajul şedinţei precedente, de 22,44 milioane lei.

Aproape 60% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Erste Bank (2,99 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (2,78 milioane lei). Preţul acţiunilor Erste Bank a crescut cu 0,28%, la 108 lei, iar cotaţia Fondului Proprietatea a închis aproape de nivelul de referinţă, la 0,6475 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 662.000 lei.

În a doua parte a zilei, bursele vest-europene au trecut pe scăderi uşoare, iar acţiunile americane au deschis indecis şedinţa de tranzacţionare de miercuri, investitorii fiind precauţi înaintea încheierii unei şedinţe de politică monetară a Rezervei Federale a SUA (Fed), de la care aşteaptă indicii privind o eventuală reducere a programului de susţinere a economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...