Bursa a stagnat, pe un rulaj redus, susţinut doar de câteva acţiuni

 Bursa de la Bucureşti a încheiat ziua în stagnare, într-o piaţă unde titlurile Erste (EBS), Fondul Proprietatea (FP), Transgaz (TGN), BRD (BRD) şi câteva deal-uri au asigurat peste 80% din rulajul de numai 16,6 milioane lei.
Economica.net - mar, 04 iun. 2013, 14:35
Bursa a stagnat, pe un rulaj redus, susţinut doar de câteva acţiuni

Piaţa a oscilat uşor în prima oră de tranzacţionare, iar apoi a rămas pe scădere uşoară, iar volumele de tranzacţionare au fost foarte reduse în cazul celor mai multe acţiuni. Astfel, la închiderea pieţei principale, rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau acţiuni emise doar de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

La finalul şedinţei, indicele general al BVB, BET-C, era cu numai 0,07% sub nivelul de luni.

„Toate pieţele sunt volatile în această perioadă, se speculează că Fed-ul (banca centrală din SUA – n.r.) va reduce programul QE (de stimulare a economiei – n.r.) în perioada următoare. În acelaşi timp, randamentele titlurilor de stat americane au început să crească şi se pare că încep să iasă ceva bani de pe pieţele emergente. Totodată, protestele din Turcia nu ajută defel. Pe plan local, este posibil să vedem ceva volume dacă mai scad preţurile”, a afirmat un broker.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 16,6 milioane lei (3,7 milioane euro), valoare cu 20% sub rulajul şedinţei precedente, de 20,8 milioane lei (4,7 milioane euro). Peste 80% din lichiditatea de marţi a fost asigurată de transferuri cu titlurile Erste (3,8 milioane lei), Fondul Proprietatea (3,8 milioane lei), BRD (2,4 milioane lei, din care un deal de 482.000 de lei), Transgaz (1,5 milioane lei) şi tranzacţii negociate cu titluri Banca Transilvania (908.000 de lei), OMV Petrom (830.000 de lei) şi Antibiotice Iaşi (282.000 de lei).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,27%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,28%.

Indicele extins BET-XT a urcat cu 0,31%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,38% peste închiderea de luni.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,48%.

Acţiunile BRD au scăzut cu 0,98%, în timp ce titlurile Băncii Transilvania au revenit pe verde chiar pe finalul şedinţei şi au încheiat pe plus cu 0,33%. În şedinţa precedentă, titlurile BRD şi acţiunile Băncii Transilvania au urcat cu 2,25% şi, respectiv, cu 2,11%, ducând majoritatea indicilor bursieri pe verde, după trei şedinţe consecutive încheiate pe roşu.

Brokerul citat opinează că în perioada următoare acţiunile OMV Petrom, BRD şi Condmag (COMI) s-ar putea număra printre titlurile vizate de investitori. El crede că acţiunile OMV Petrom sunt la un preţ relativ mic din punct de vedere al factorilor fundamentali, în timp ce celalate două titluri au potenţial de revenire în 2013, tot pe baze fundamentale.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 260.000 de lei, valoare de cinci ori sub rulajul de luni, de 1,3 milioane lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,6%, linia fiind urmată şi de pieţele din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu cel mult 1,5%. Evoluţia pieţelor a fost susţinută de declaraţia unui oficial al Rezervei Federale americane (Fed) că instituţia este dedicată măsurilor de stimulare a economiei. Pieţele vest-europene au revenit pe verde încă de la deschidere, după ce luni au atins cel mai redus nivel din ultima lună.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...