Bursa a stagnat, pe un rulaj susţinut în principal de două deal-uri cu acţiuni FP

 Bursa a stagnat, într-o piaţă liniştită şi în care două tranzacţii negociate cu 0,52% din acţiunile Fondul Proprietatea (FP), realizate chiar în ultima jumătate de oră, au ridicat rulajul de două ori peste nivelul de luni.
Economica.net - mie, 02 mai 2012, 15:45
Bursa a stagnat, pe un rulaj susţinut în principal de două deal-uri cu acţiuni FP

Piaţa a fost închisă marţi, de 1 mai, iar miercuri, la reluarea tranzacţiilor, a continuat să urmeze linia ascendentă a burselor externe, fără a fi influenţată de anunţarea miniştrilor desemnaţi în Guvernul Ponta. Volumele de tranzacţionare au crescut faţă de rulajele din precedentele două şedinţe, când majoritatea investitorilor au fost plecaţi în scurta vacanţă de 1 mai.

„Bursa nu a reacţionat de niciun fel la schimbările politice din ultimele zile doarece conexiunea şi relaţionarea între cele două medii este una precară, mai bine spus, una în care politicul a ignorat cu obstinaţie piaţa de capital, participând marginal în proiecte de anvergură. Schimbarea Guvernului nu îi afectează pe investitori, deoarece mediul investiţional este, oricum, afectat de dezinteres general. Sper ca noua conducere a BVB să poată restabili o punte de legătură cu mediul politic şi să acceseze în mod util soluţii pentru dezvoltarea bursei locale”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

Chiar la închiderea şedinţei, indicii bursieri au revenit foarte aproape de nivelurile de luni.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,35%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,26% peste închiderea de luni.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în scădere cu 0,31%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a încheiat în scădere nesemnificativă, cu 0,15%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 73,2 milioane lei (16,6 milioane euro), valoare de peste două ori mai mare decât rulajul şedinţei de luni, de 30,5 milioane lei (6,9 milioane euro). Rulajul pieţei a fost asigurat în proporţie de 47% două deal-uri cu 0,52% din acţiunile Fondului Proprietatea, de 34,6 milioane lei (7,8 milioane euro).

Pe piaţa principală, acţiunile FP au consemnat un rulaj de 22,8 milioane lei, mai mult de jumătate din sumă fiind asigurată de câteva tranzacţii realizate chiar în ultimele secunde.

Deal-ul cu cel mai mare pachet de acţiuni FP a fost realizate la 0,475 lei, preţ cu 15% sub închiderea de luni, iar al doilea pachet a fost transferat la 0,552 lei, cu 1,16% sub nivelul de luni. Pe piaţa principală, cotaţia a scăzut cu 1,25%, la 0,5515 lei.

Investitorii au vizat pe piaţa principală şi acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Băncii Transilvania, care au înregistrat rulaje între 753.000 de lei şi 3 milioane lei.

O lichiditate de peste 500.000 de lei au mai înregistrat şi acţiunile OMV Petrom, cu aceste titluri fiind efectuate operaţiuni de 657.000 de lei.

Chişu crede că piaţa va înregistra unele corecţii după trecerea datelor ex-dividend, de la care cumpărătorii acţiunilor nu mai au dreptul să încaseze dividendele pe care compania respectivă le va acorda. După datele ex-dividend, brokerul consideră că rulajele vor scădea, întrucât din iunie – iulie începe perioada vacanţei de vară.
„Totuşi, prevăd o toamnă agitată pe bursa românească. S-ar putea să asistăm la consolidări ale poziţiilor în acţionariat şi, poate, la unele schimbări importante în companii reprezentative”, a mai spus el.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Londra erau în scădere cu 0,5% şi, respectiv, cu 0,9%, iar piaţa de la Paris avansa cu doar 0,4%. Bursele de la Paris şi Frankfurt au fost închise marţi, de Ziua Muncii, iar miercuri au deschis pe verde, aliniindu-se la evoluţia înregistrată marţi de celelalte pieţe. În a doua parte a şedinţei de miercuri, bursele europene au fost afectate de publicarea unor date sub aşteptări privind piaţa muncii din SUA.

Te-ar mai putea interesa și
”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei – secretarul general al NATO
”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei – secretarul general ...
"Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai multe arme, a declarat joi secretarul......
Înjumătățirea Bitcoin a dus la o creștere a cererii de monede meme (P)
Înjumătățirea Bitcoin a dus la o creștere a cererii de monede meme (P)
Mult anticipata și discutata înjumătățire a cantității disponibile de Bitcoin a avut loc în 20 aprilie. Această ...
Grecia exclude trimiterea în Ucraina a unor sisteme de apărare antiaeriană
Grecia exclude trimiterea în Ucraina a unor sisteme de apărare antiaeriană
 Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat că Grecia nu poate oferi Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană ...
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să ...