Bursa de la Bucureşti a câştigat, în această săptămână, peste 7 miliarde de lei la capitalizare

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 7,06 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 3,44%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a urcat cu 93,31%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
AGERPRES - D, 02 iul. 2023, 14:18
Bursa de la Bucureşti a câştigat, în această săptămână, peste 7 miliarde de lei la capitalizare

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 211,766 miliarde de lei, în perioada 26 – 30 iunie 2023, în creştere de la 204,706 miliarde de lei, în perioada 19 – 23 iunie 2023.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 225,889 milioane de lei, în urcare faţă de 116,851 milioane de lei, în săptămâna anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 30 iunie, când s-a înregistrat un rulaj de 65,053 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, luni, 26 iunie, cu o valoare a tranzacţiilor de 27,422 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 12.483,34 puncte.

Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 47,804 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 2,12%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Romgaz, cu tranzacţii de 39,368 milioane de lei (5,86%) şi cele ale Băncii Transilvania cu 38,012 milioane de lei (7,46%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Carbochim (+71,93%), Comelf (+20,69) şi Prefab (+18,79%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca, cu un declin de 22,26%, urmate de cele ale SIF Hoteluri (-14,81%) şi ale societăţii Comcm Constanţa (-14,00%).

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...