Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de joi

16 10. 2025
bvb1_50570500-scaled-1

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,44%, până la 21.743,18 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere de 0,42%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,43%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,17%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,37%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,53%.

În schimb, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,44%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, tranzacţiile însumând 11,98 de milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica – cu 8,14 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz – 5,12 milioane de lei.

În acelaşi timp, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Aeta SA (+5,08%), Comcm Constanţa (+4,62%) şi Simtel Team (+4,19%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Sinteza (-7,69%), Romcab (-4,32%) şi Bittnet Systems SA Bucureşti (-3,64%). 025.