Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 90,41 de milioane de lei (17,93 de milioane de euro), de la 116,35 de milioane de lei (20 de milioane de euro), în ziua precedentă, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 06 iun. 2025, 20:50
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,04%, până la valoarea de 18.819,83 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în urcare cu 0,02%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,04%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,15%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,24%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,07%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis cu o scădere de 0,63%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 45,97 de milioane de lei, urmate de acţiunile Fondul Proprietatea, cu 5,14 milioane de lei, şi ale OMV Petrom, cu aproape 4,78 de milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+10,79%), Romcab (+10,5%) şi Condmag (+7,69%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-11,87%), Electrocontact (-7,69%) şi Sinteza (-6,49%).

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...