Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 91 de milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 91,8 milioane de lei (17,5 milioane de euro), relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 09 iul. 2026, 21:20
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 91 de milioane de lei

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,32%, până la 34.010,17 puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în urcare cu 1,32%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 1,15%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o creştere de 0,14%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 1,09%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,73%.

Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în urcare cu 0,21%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi de 19,5 milioane de lei, urmate de acţiunile Romgaz, cu 9,2 milioane de lei, şi Digi, cu 8,6 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile AETA (+10%), Energopetrol (+6,55%) şi Aerostar (+5,69%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile COMCM (-5,66%), STK Emergent (-5,56%) şi Grupul Industrial Electrocontact (-5%).

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzaţiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie....
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunţat marţi intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie ...