Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 milioane de lei (28,67 de milioane de euro), transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 15 oct. 2026, 19:51
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei

Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,95%, până la 34.492,23 de puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide acţiuni, a închis în urcare cu 2%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 1,90%. Indicele BET-FI, care include societăţile de investiţii financiare, a crescut cu 0,06%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în urcare cu 1,20%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor energetice şi de utilităţi, a înregistrat o creştere de 2,81%.

Indicele BETAeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o scădere de 0,27%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat tranzacţii de 28,06 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 15,52 de milioane de lei, şi cele ale Romgaz, cu 14,98 de milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Rompetrol Rafinare (+14,71%), COMCM Constanţa (+14,39%) şi IAR Braşov. (+7,61%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Prebet (-8,18%), Fondul Proprietatea (-5,21%) şi AETA (-4,88%).

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...