Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul s-a apropiat de 119 milioane de lei

29 06. 2026
bvb1_50570500-scaled-1

Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,34%, până la 31.967,34 de puncte, în timp ce BET-Plus, care reflectă evoluţia celor mai lichide acţiuni de la BVB, a închis în urcare cu 0,31%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,25%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor din sectorul energetic şi al utilităţilor, a „câştigat” 0,16%.

Indicele blue-chip extins BET-XT a înregistrat un avans de 0,30%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,29%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,01%.

Cele mai lichide titluri de pe Piaţa Reglementată au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de aproape 10,2 milioane de lei, urmate de acţiunile Digi, cu 4,8 milioane de lei, şi ale Fondului Deschis de Invstiţii BT Index Romania ETF BET TR, cu 4,7 milioane de lei.

Evoluţiile cele mai bune au fost consemnate de acţiunile Şantierului Naval Orşova (+12,50%), Uztel (+11,49%) şi Bermas (+9,43%).

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost înregistrate de titlurile SIF Hoteluri (-13,27%), Biofarm (-8,03%) şi Prefab (-4,35%).