Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit un miliard de lei

23 06. 2026
bvb6
Foto: BVB via Facebook

Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a crescut cu 0,49%, până la 31.015,83 de puncte, în timp ce BET-Plus, care reflectă evoluţia celor mai lichide acţiuni de la BVB, a consemnat un avans similar.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,27%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a majorat cu 0,79%.

Indicele blue-chip extins BET-XT a înregistrat o creştere de 0,47%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în pe minus cu 0,24%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO s-a depreciat cu 0,04%

Cele mai lichide titluri de pe Piaţa Reglementată au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 33,042 de milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 7,58 de milioane de lei, şi Romgaz, cu 4,38 de milioane de lei.

Evoluţiile cele mai bune au fost consemnate de acţiunile Companiei Energopetrol (11,9%), ale Şantierului Naval Orşova (+5,56%) şi Bucur SA (+5%).

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost înregistrate de titlurile Nuclearelectrica (-2,34%), Comelf (-2,27%) şi Romcarbon (-1,89%).