Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor de 74,302 milioane de lei (14,627 de milioane de euro), relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 21:57
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți

Cele mai lichide au fost titlurile Banca Transilvania, cu circa 19,804 milioane de lei, OMV Petrom, cu 5,038 de milioane de lei, şi TTS, cu 3,372 de milioane de lei.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,69%, până la valoarea de 19.189,94 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în urcare cu 0,72%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,74%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,86%.

Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,86%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o apreciere de 0,26%.

De asemenea, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,71%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Conted (+11,83%), Teraplast (+6,21%) şi Romcab (+5,91%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (-14,94%), Green Tech International (-7,01%) şi Altur (-6,41%).

Te-ar mai putea interesa și
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a......
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută de președinția Consiliului Uniunii Europene
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută ...
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului ...
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete ...