Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulaj de peste 102 milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 102,5 milioane de lei (20,1 milioane de euro), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 feb. 2026, 21:45
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulaj de peste 102 milioane de lei

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,02%, până la 27.708,13 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la bursă, a închis, de asemenea, în urcare cu 0,99%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a „câştigat” 0,97%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat un avans de 0,31%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 1,10%, în timp ce BET-FI, indicele SIF-urilor, a închis în creştere cu 1,64%.

Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 1,22%.

Cele mai lichide titluri au fost acţiunile Banca Transilvania, cu tranzacţii de 23,7 milioane de lei, urmate de cele ale Hidroelectrica – 11,2 milioane de lei şi de cele ale OMV Petrom – 9,2 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Energopetrol (+14,29%), Electroaparataj (+9,33%) şi Armătura (+7,34%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile STK Emergent (-7,69%), Green Tech International (-6,86%) şi SSIF BRK Financial Group (-4,68%).

Te-ar mai putea interesa și
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special de formularea de "sfaturi independente", la câteva luni după lansarea......
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă ...
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...