Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri, cu un rulaj total de 133,34 de milioane de lei (26,20 de milioane de euro), în scădere faţă de valoarea consemnată în şedinţa precedentă, respectiv 147,86 de milioane de lei (29,06 milioane de euro), transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 ian. 2026, 21:03
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,94%, până la 25.730,88 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis cu o creştere de 1,90%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 1,71%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o apreciere de 2,13%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 1,80%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a crescut cu 0,41%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în creştere cu 0,01%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 31,87 de milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom – 16,5 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Deschis de Investiţii ETF BET Patria-Tradeville – 10,47 de milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+10,53%), SIF Hoteluri (+8,65%) şi Aeta SA (+6,09%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (-12,90%), Electroaparataj (-8,50%) şi Comelf SA (-3,43%).

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023......
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de ...