Bursa de la București a închis în creștere. Tranzacțiile au depășit 154 de milioane de lei

28 01. 2026
bvb1_50570500-scaled-1

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 40,71 de milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica – 26,24 de milioane de lei şi de cele ale OMV Petrom – 14,34 de milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag (+12%), Prefab (+11,28%) şi Carbochim (+11,19%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Mecanica Ceahlău (-6,25%), Armătura (-4,84%) şi Ropharma (-2,65%).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,46%, până la 28.030,03 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în creştere cu 1,43%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 1,82%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat un avans de 1,33%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 1,51%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 1,63%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un avans de 1,57%.