Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi

Economica.net
04 06. 2015
08_bursa_de_valori_bucuresti_89342600

Schimburile cu acţiuni au totalizat 30,23 milioane de lei (6,81 milioane de euro), iar tranzacţiile cu certificate au ajuns la 4,07 milioane lei (919.295 euro).

Cele mai semnificative au fost tranzacţiile cu acţiunile Fondul Proprietatea (5,33 milioane lei), Transelectrica (4,84 milioane lei) şi Romgaz (4,58 milioane lei).

Indicele de referinţă BET al BVB, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a închis în scădere cu 0,77%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,76%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,53%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,64%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,47%.