Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Acțiunile Romagaz, cele mai vândute cu un rulaj de 128,8 milioane de lei
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/bvb1_50570500-scaled-1-630x420.jpg)
Şi acţiunile OMV Petrom au generat tranzacţii semnificative, valoarea schimburilor pe aceste titluri fiind de aproape 90,7 milioane de lei. Pe locul 3 au fost titlurile Banca Transilvania, cu un rulaj de 28,67 de milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag (+10,71%), Promateris (+6,99%) şi Electroaparataj (+3,14%).
Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Armătura (-9,32%), Artego (-6,48%) şi Carbochim (-6,29%).
Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi de peste 1% joi, principalul indice, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, consemnând o depreciere de 1,37%, până la 27.645,69 de puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în scădere cu 1,33%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a „pierdut” 1,53%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o scădere de 1,44%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 1,47%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe minus cu 2,18%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un avans de 0,15%.