Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Banca Transilvania a condus în topul celor mai lichide titluri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 117,9 milioane de lei (22,3 milioane de euro), transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 29 sept. 2026, 20:02
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Banca Transilvania a condus în topul celor mai lichide titluri

Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,61%, până la 30.829,30 de puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 0,65%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,67%. Indicele BET-FI a înregistrat o depreciere de 0,68%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în coborâre cu 0,72%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,83%.

Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o depreciere de 1,21%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi de 24,7 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 19,7 milioane de lei, şi cele ale Romgaz, cu 11,3 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Energopetrol (+13,75%), AETA (+4,35%) şi One United Properties (+3,90%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Bucur Bucureşti (-7,26%), Rompetrol Rafinare (-4,27%) şi Şantierul Naval Orşova (-3,85%).

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...