Bursa de la Bucureşti a închis sesiunea în creştere uşoară

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a consemnat un avans de 0,23% la finalul sesiunii de miercuri, iar lichiditatea pe segmentul acţiuni a fost de doar 5,2 milioane lei (1,14 milioane euro), în lipsa titlurilor Fondului Proprietatea de la tranzacţionare.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 15:32
Bursa de la Bucureşti a închis sesiunea în creştere uşoară

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, după care bursa locală a trecut pe scădere uşoară, urmând evoluţia pieţelor externe. Spre finalul zilei, acţiunile Transelectrica au reuşit însă să aducă indicele general pe o creştere modestă.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost suspendate la ora 13:03, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului din septembrie 2010 prin care compania Franklin Templeton a fost numită administrator. La momentul opririi de la transfer, acţiunile stagnau la 0,525 lei.

Brokerii cred că preţul acţiunilor nu ar trebui să fie influenţat de decizia instanţei întrucât Franklin Templeton a transmis că va continua să administreze Fondul în conformitate cu statutul actual, având în vedere că versiunea la care face referire decizia instanţei nu este cea în vigoare în prezent.

Totodată, ei amintesc că acţionarii au reconfirmat administratorul de mai multe ori prin diferite decizii AGA în care a fost modificat actul constitutiv în care se spune că Frankoin Templeton este administratorul FP.

În plus, chiar şi în cazul în care va fi convocată o nouă AGA pentru numirea administratorului, brokerii consideră că acţionarii FP vor alege din nou compania Franklin Templeton pentru a fi administrator.

„Acţionarii de atunci nu mai sunt, iar cei de acum vor vota Franklin Templeton, pentru că City of London şi Elliott (cei mai mari acţionari ai FP – n.r.) îl susţin”, a spus un broker.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, avansa cu 0,2%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 0,09% peste nivelul de marţi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât nesemnificativ, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,9%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât foarte uşor, cu 0,06%.

Volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse, cu rulaje de sub un milion de lei. În lipsa acţiunilor Fondului Proprietatea de la tranzacţionare, acţiunile BRD au fost cele mai lichide, cu operaţiuni de 807.000 lei. Totodată, cu acţiunile BRD s-a încheiat şi un transfer deal în valoare de 760.000 lei.

Al doilea rulaj din piaţa principală, de 690.000 lei, a fost afişat pentru acţiunile Transelectrica (TEL), care au închis la un preţ de 11,77 lei, în creştere cu 4,16%.

Astfel, lichiditatea de miercuri, de doar 5,22 milioane lei, a fost de 3,7 ori mai redusă decât valoarea transferurilor din ziua precedentă, de 19,2 milioane lei.

Acţiunile europene au scăzut miercuri, pentru a treia zi consecutiv, ca urmare a încetinirii creşterii în China şi a impactului crizei din Europa asupra profiturilor companiilor.

De asemenea, bursa de la New York a deschis tot pe roşu, investitorii analizând rapoartele financiare prezentate de companii pe fondul temerilor tot mai prezente privind încetinirea creşterii economice globale.

Te-ar mai putea interesa și
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat timp de peste două luni, începând din 17 octombrie și până la 31......
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...