Bursa de la Bucureşti a rămas pe creştere uşoară în prima parte a zilei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a rămas pe creştere uşoară în prima parte a sesiunii de miercuri, cu 0,5%, într-o piaţă în care atenţia investitorilor continuat să fie axată pe acţiunile Fondul Proprietatea (FP), care au asigurat 43% din rulajul total.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 12:18
Bursa de la Bucureşti a rămas pe creştere uşoară în prima parte a zilei

La jumătatea sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,2%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în coborâre cu 0,14%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Pe de altă parte, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în stagnare.

Indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 1,57%. Evoluţia acestuia fost susţinută de tranferurile cu acţiunile Rompetrol (RRC), care au urcat preţul titlurilor cu 11,28%, la 0,0444 lei. Rulajul a rămas însă redus, fiind de doar 112.000 lei.

Vicepreşedintele Rompetrol Group, Azamat Zhangulov, a declarat marţi într-un interviu că Rompetrol Group vrea să investească 200 de milioane de dolari în extinderea reţelei de benzinării din România şi 100 de milioane de dolari pentru aducerea pe profit a rafinăriei Petromidia.

Investiţia în reţeaua de benzinării din România face parte dintr-un plan mai amplu de extindere cu cel puţin 50% a reţelei de vânzare a grupului din regiunea Mării Negre. Rompetrol vrea să deschidă 150 de noi benzinării în România şi alte 200 în Bulgaria, Georgia şi Republica Moldova pentru a ajusta capacităţile de retail la creşterea producţiei la rafinăria Petromidia, a spus Zhangulov într-un interviu pentru Bloomberg.

La ora 13:10, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, se situa foarte aproape de nivelul sesiunii precedente.

Rulajul de pe segmentul de acţiuni era de 8,5 milioane lei (1,9 milioane euro), acţiunile FP acoperind 43% din total. Cel mai recent schimb cu titlurile Fondului a fost perfectat la un preţ de 0,598 lei, similar cu cel de referinţă, iar valoarea transferurilor era de 3,72 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...