Bursa de la București reușește să revină pe creștere în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 82 de milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a revenit pe creştere în ultima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 82,65 de milioane de lei (15,68 de milioane de euro), transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 25 sept. 2026, 19:13
Bursa de la București reușește să revină pe creștere în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 82 de milioane de lei

Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,30%, până la 31.720,62 de puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în urcare cu 1,27%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 1,23%. Indicele BET-FI a înregistrat o apreciere de 0,17%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în urcare cu 1,16%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 1,67%.

Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o apreciere de 1,59%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi de 12,46 de milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu 10,58 de milioane de lei, şi cele ale Romgaz, cu aproape 7,65 de milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Green Tech International (+12,82%), Conted (+9,09%) şi Electromagnetica (+5,93%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Novere Capital (-3,94%), Socep (-2,07%) şi Patria Bank (-1,79%).

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria – 20 de milioane de dolari cash au fost recuperaţi de autorităţi într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban
Ungaria – 20 de milioane de dolari cash au fost recuperaţi de autorităţi într-o anchetă împotriva unui ministru ...
Autorităţile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole şi depozite, în cadrul unei anchete privind acte......
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul ...
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...