Bursa din Bucureşti nu o mai cumpără pe cea din Sofia

Eventuala participare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) la licitaţia promisă de guvernul bulgar, pentru privatizarea bursei din Sofia, nu este de actualitate, potrivit unei declaraţii a lui Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, pentru ECONOMICA.NET. Speculaţiile de dinainte de criză pe acest subiect nu mai sunt plauzibile.
Adrian N. Ionescu - vin, 01 aug. 2014, 13:21
Bursa din Bucureşti nu o mai cumpără pe cea din Sofia

Presa bulgară a readus joi în prim plan subiectul privatizării Bursei din Sofia, promisă de guvernul bulgar în noimebrie.

În anii de boom de dinaintea crizei s-a speculat mult privind eventualitatea ca Bursa de Valori Bucureşti (BVB) să participe la competiţia privind preluarea bursei bulgare. Speculaţiile nu erau descurajate de oficialii bursei de la Bucureşti. Acum oficialii Bursei nu le mai încurajează.

BVB şi întreaga piaţă de capital din România trec printr-o reformă substanţială, în scopul creării unei piete atractive şi a unui hub financiar pentru Europa de Sud-Est. Pe măsură ce această reformă va da roade şi atractivitatea pieţei de capital din România va creşte, vom fi tot mai mult implicaţi în consolidarea şi cooperarea dintre operatorii de piaţă din regiunea Europei Centrale şi de Est şi nu numai”, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, pentru ECONOMICA.NET.

Sobolewski a declanşat în ianuarie o campanie de eliminare a celor 8 bariere care stau în faţa dezvoltării bursei. Altfel spus, conducerea BVB doreşte ca mai întâi poziţia BVB pe piaţa operatorilor bursieri să se consolideze, înainte de a declanşa expansiunea regională.

Astfel, Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) infirmă indirect eventualitatea ca Bursa din Bucureşti să participe la competiţia pentru preluarea Bursei din Sofia, dacă licitaţia va avea loc în viitorul apropiat.

Probabil că BVB nici nu ar putea să-şi măsoare forţele cu eventiuali competitori ca Bursa din Londra, Deutsche Boerse şi CEE Stock Exchange Group (bursele de la Viena, Budapesta, Ljublijana şi Praga), care s-au arătat interesate cu ocazia primei tentative de privatizare a bursei sofiote.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ce la vită și pui prețurile sunt destul de ridicate. ...
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru ...
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...