Bursa din Statele Unite a deschis în scădere

Economica.net
05 07. 2012
bursa_sua_92226400_30954600

Indicele industrial Dow Jones a coborât cu 0,5%, iar S&P 500 şi Nasdaq cu câte 0,4%.

„Există un pic de dezamăgire faţă de BCE, întrucât Draghi continuă să se concentreze pe riscuri. Între timp, investitorii nu sunt dispuşi să-şi asume riscuri prea mari înaintea raportului (de vineri, n.r.)privind numărul de angajaţi (din SUA – n.r.)”, a declarat Mike Ryan, director de investiţii la UBS Wealth Management Americas.

Draghi a declarat, joi, după şedinţa de politică monetară că unele riscuri la adresa economiei s-au materializat. BCE şi banca centrală a Chinei au anunţat reduceri de dobândă în încercarea de a stimula creşterea economică.

Creşterea iniţială pe bursa americană a fost susţinută de publicarea unui raport privind numărul persoanelor care au cerut ajutor de şomaj în această săptămână, mai redus decât aşteptările.

De asemenea, numărul de angajaţi din sectorul privat din Statele Unite a urcat peste aşteptări în iunie.

Investitorii aşteaptă vineri raportul privind evoluţia numărului de angajaţi la nivelul economiei americane, care ar putea arăta menţinerea şomajului peste 8% pentru a 40-a lună consecutiv.