Bursa din Statele Unite a deschis indecis

Economica.net
12 09. 2013
bursa_sua_45311800_41802400

Indicele industrial Dow Jones a scăzut cu 0,03%, iar S&P 500 şi Indicele Compozit Nasdaq au pierdut câte 0,1%.

„Piaţa a avut o evoluţie destul de bună în ultimele săptămâni. S-a recuperat o mare parte din corecţia înregistrată în august, iar acum investitorii vor fi mai atenţi în următoarele săptămâni la greşelile administraţiei, Congresului şi Fed”, a declarat Phil Orlando, analist la fondul Federated Investors din New York, care administrează active de circa 380 de miliarde de dolari.

S&P 500 a crescut cu 3,4% în septembrie, după date solide privina economia Chinei şi reducerea temerilor că SUA vor ataca Siria.

Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, discută la Geneva cu omologul său rus o propunere privind predarea arsenalului de arme chimice de către Siria, caz în care ţara ar evita un atac american. Statele Unite şi mai multe ţări aliate acuză regimul condus de preşedintele Bashar al-Assad de un atac cu arme chimice în august în apropierea capitalei Damasc, în urma căruia au murit peste 1.400 de persoane.

De asemenea, investitorii analizează datele macroeconomice din SUA pentru a determina dacă economia americană este suficient de robustă pentru ca Fed să anunţe după şedinţa din 17-18 septembrie că va începe o reducere a programului prin care a introdus lichidităţi masive în sistemul financiar american, susţinând astfel economia.