Bursa din Statele Unite deschide indecis

Economica.net
30 04. 2013
wallstreetsign_56439200

Indicele industrial Dow Jones a pierdut 0,3%, S&P 500 a stagnat, iar Indicele Compozit Nasdaq a urcat cu 0,04%.

„Precauţia este cuvântul cheie pentru acţiunile europene, mai ales după perioada de creştere înregistrată până în prezent. Datele economice anunţate nu au fost suficient de bune pentru a cumpăra, dar nici suficient de slabe pentru a vinde”, a declarat Jacques Porta, manager la fondul de investiţii Ofi Gestion Privee din Paris.

S&P 500 a urcat luni cu 0,7%, la nivelul record de 1.593,61 puncte, şi se îndreaptă către a şasea lună consecutivă de creştere, cea mai lungă evoluţie pozitivă începând din septembrie 2009.

Indicatorul se află în urcare cu 136% faţă de minimul a 12 ani atins în 2009. Evoluţia a fost susţinută de rezultatele bune ale companiilor, dar şi de programele de achiziţii de obligaţiuni derulate de Rezerva Federală a SUA.