Bursa era în stagnare la începutul zilei, pe un rulaj în revenire

Bursa de la Bucureşti era în stagnare la începutul sesiunii de vineri, iar valoarea tranzacţiilor era de circa un milion de lei (243.000 euro), peste lichiditatea din primele 30 de minute ale şedinţei de joi, de doar 233.000 de lei.
Economica.net - vin, 20 apr. 2012, 08:23
Bursa era în stagnare la începutul zilei, pe un rulaj în revenire

Variaţii nesemnificative înregistrau şi indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic. Indicele BET era în scădere cu numai 0,05%, iar BET-NG cu 0,08%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), se plasa cu 0,42% sub nivelul de vineri.

Avansul era susţinut de acţiunile SIF Muntenia (SIF4), care creşteau cu 1,3% în jurul orei 10:30, după ce la deschidere au consemnat o corecţie de 1,29% . Cel mai recent transfer s-a perfectat la 0,703 lei, cu 1,3% peste referinţă, iar valoarea operaţiunilor era de 251.000 lei.

Acţiunile au absentat o săptămână de la tranzacţionare, pentru derularea AGA şi informarea investitorilor cu privire la hotărârile acţionarilor luate joia trecută, 12 aprilie.

SIF Muntenia a întârziat publicarea deciziilor AGA, întrucât preşedintele de şedinţă şi secretarii AGA au analizat argumentele legale privind interpretarea unor voturi exprimate prin corespondenţă care puteau schimba rezultatul votului.

Societatea a anunţat însă joi seară că toate propunerile din AGA au fost aprobate. Propunerile privind dividendul, situaţiile financiare de anul trecut şi bugetul pentru acest an ale SIF Muntenia (SIF4) au fost aprobate cu o diferenţă foarte mică între voturile „pentru” şi „împotrivă”, potrivit unui raport transmis Bursei de SIF.

Astfel, SIF Muntenia va acorda acţionarilor un dividend brut de 0,081 lei/acţiune, similar celui acordat în 2011. Raportat la ultimul preţ al acţiunilor SIF Muntenia, de 0,694 lei, înregistrat înainte de AGA, randamentul dividendului brut este de aproape 11,7%.

Cele mai tranzacţionate acţiuni din piaţă erau însă titlurile FP, cu un rulaj de 513.000 lei. Preţul era în scădere uşoară, cu 0,27%, la 0,55 lei.

Bursele europene au deschis vineri în scădere, continuând declinul pentru cea de-a treia şedinţă consecutiv, încrederea investitorilor fiind afectată de tensiunile politice care ameninţă să încetinească procesul de consolidare a resurselor FMI pentru combaterea crizei din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...