Bursele din zona euro, la cel mai ridicat nivel din martie, în urma acordului liderilor UE

Bursele din zona euro au atins marţi cel mai ridicat nivel din martie, după ce liderii UE au aprobat în noaptea de luni spre marţi un plan istoric menit să susţină economia europeană afectată de criza coronavirusului, plan care se bazează pentru prima oară pe o datorie comună, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 21 iul. 2020, 08:10
Bursele din zona euro, la cel mai ridicat nivel din martie, în urma acordului liderilor UE

Şi Bursa de la Londra a deschis în creştere marţi, stimulată de euforia din Europa.

Indicele acţiunilor din zona euro a urcat cu 1,3% marţi dimineaţă, ajungând la cel mai ridicat nivel din 5 martie, în timp ce indicele pan-european STOXX 600 a crescut cu aproximativ 1%, de asemenea la cel mai ridicat nivel din 5 martie, după ce jurnalul medical The Lancet a anunţat că vaccinul experimental împotriva COVID-19, denumit AZD1222 şi dezvoltat de AstraZeneca, în colaborare cu cercetători de la Universitatea Oxford, este sigur şi produce un răspuns imunitar, scrie Agerpres.

Statele membre UE au aprobat un plan de relansare istoric, la capătul unor negocieri maraton, care au început vineri dimineaţă.

Pentru a susţine economia europeană care trece printr-o recesiune istorică, planul prevede un fond de 750 miliarde euro, care ar putea fi împrumutaţi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare. Acest fond include subvenţii în valoare de 390 miliarde euro, care vor fi alocate statelor celor mai afectate de pandemie. Aceasta va fi datoria comună ce trebuie rambursată de Cei 27.

„Desigur au existat compromisuri şi acordul nu este perfect dar faptul că liderii UE au ajuns la un acord privind emiterea de datoria comună reprezintă proverbiala trecere a Rubiconului, pe care investitorii o aşteptau cel mai mult”, a apreciat Sean Darby, analist la Jefferies.

Indicele principal DAX al Bursei de la Frankfurt înregistra marţi dimineaţă cel mai ridicat nivel din 24 februarie, cel mai semnificativ avans fiind înregistrat de acţiunile companiilor SAP SE, Siemens AG şi Logitech International SA. Indicele CAC40 al Bursei de la Paris a crescut cu peste 1%, în timp ce indicele FTSE 100 al Bursei de la Londra a urcat cu 0,53%.

Bursele din Spania şi Italia înregistrau marţi dimineaţă creşteri de 1,7% şi, respectiv, 2%, în timp ce băncile din zona euro au urcat cu 3,3%. 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...