Bursele europene au deschis în scădere

Economica.net
02 07. 2013
stocks_61368000

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

Luni, referinţa pieţelor vest-europene a crescut, după ce un indice privind industria prelucrătoare din zona euro a înregistrat o scădere mai puţin abruptă decât anticipau analiştii, iar indicele încrederii industriei prelucrătoare din Japonia a trecut la valori pozitive pentru prima dată din 2011.

Pieţele asiatice au urcat marţi cu 1%, în timp ce contractele futures pe bursa de la New York indică un câştig de 0,3%.

 

Indicele Stoxx 600 a urcat săptămâna trecută cu 1,7%, însă a scăzut în iunie cu 5,3% după ce Rezerva Federală a SUA a indicat că ar putea începe reducerea programului de stimulare monetară a economiei.