Bursele europene au deschis în urcare, în aşteptarea unui acord privind fondul de siguranţă al euro

Bursele europene au deschis în urcare, datorită unui val de investiţii determinate de preţurile atractive ale acţiunilor în urma scăderilor abrupte din ultimele trei zile, pieţele pariind că miniştrii Finanţelor din zona euro vor pune la punct, vineri, plasa de siguranţă a zonei euro.
Economica.net - vin, 30 mart. 2012, 08:04
Bursele europene au deschis în urcare, în aşteptarea unui acord privind fondul de siguranţă al euro

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a crescut cu 0,6% în deschidrea şedinţei de tranzacţionare, după ce a pierdut 2,7% de marţi până joi, transmite Reuters.

O variantă în lucru a comunicatului pregătit de miniştrii Finanţelor din zona euro pentru întâlnirea de vineri de la Copenhaga arată că zona euro ar putea ridica resursele financiare ale fondurilor de siguranţă la 940 miliarde euro pentru următoarele 15 luni, de la 500 miliarde euro.

În pofida revenirii de vineri, analiştii recomandă prudenţă în privinţa perspectivelor acţiunilor europene pentru următoarele săptămâni.

Bursele din Asia au urcat uşor vineri, încheind într-o notă pozitivă cel mai bun prim trimestru din ultimii 20 de ani.

Indicele MSCI Asia Pacific al pieţelor asiatice din afara Japoniei a urcat vineri cu 0,3% şi a avansat cu aproape 12% în primul trimestru al anului, cea mai bună performanţă de început de an din ultimii 21 de ani şi cel mai bun trimestru din ultimul an şi jumătate.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a scăzut vineri cu 0,3%, după ce a atins joi maximul ultimelor 12 luni, dar a avansat cu peste 19% în primul trimestru, cel mai bun început de an din ultimii 24 de ani.

Bursa de la New York a închis joi indecis, cu o creştere de 0,2% a indicelui Dow Jones eclipsată de un declin de 0,2% al S&P 500, în timp ce piaţa Nasdaq s-a retras cu 0,3%.

Indicele S&P 500 a urcat cu 2,8% în martie şi cu aproape 12% în primul trimestru, cel mai bun început de an din 1998 şi cel mai bun trimestru din ultimii doi ani şi jumătate.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă pe Dunăre acum şi în următoarele 6 zile – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre acum şi în următoarele 6 zile – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se menţine la 1300 m3/s în următoarele trei zile, urmând ca, până în 25 august, să ajungă la 1350 m3/s, situându-se sub media......
China „forţează” expansiunea în America Latină. Preşedintele Xi Jinping cere ţărilor latino-americane să dea dovadă de „autonomie” şi să-şi caute drumul spre dezvoltare prin alegerea partenerilor în mod independent
China „forţează” expansiunea în America Latină. Preşedintele Xi Jinping cere ţărilor latino-americane ...
Preşedintele chinez Xi Jinping a subliniat marţi dreptul ţărilor din America Latină de a-şi afirma "independenţa", ...
Stellantis anunță probleme de software la aproape un milion de mașini și ia în calcul vânzarea unei uzine din Canada
Stellantis anunță probleme de software la aproape un milion de mașini și ia în calcul vânzarea unei uzine din Canada
Stellantis a anunțat în această săptămână că aproximativ 955.000 de vehicule vândute la nivel mondial au o problemă ...
Scandal FIFA – Şeful Premier League spune că Infantino a apăsat „butonul de autodistrugere”
Scandal FIFA – Şeful Premier League spune că Infantino a apăsat „butonul de autodistrugere”
Richard Masters, preşedintele executiv al Premier League, a criticat planul preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, de vânzare ...