Bursele europene au deschis indecis, în aşteptarea datelor privind PIB-ul SUA şi conferinţei Fed

Bursele europene au deschis miercuri indecis, investitorii aşteptând datele privind creşterea economică a Statelor Unite şi discursul preşedintelui Federal Reserve, Ben Bernanke, privind politica monetară, la simpozionul anual organizat de banca centrală americană, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 29 aug. 2012, 09:17
Bursele europene au deschis indecis, în aşteptarea datelor privind PIB-ul SUA şi conferinţei Fed

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a deschis în scădere cu mai puţin de 0,1%, după ce a închis marţi în coborâre, revenind la nivelul din 6 august. Barometrul de referinţă al pieţelor europene a avansat cu 14% de la începutul lunii iunie, când a atins minimul acestui an, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a promis că va face orice va fi necesar pentru a asigura supravieţuirea monedei euro, iar liderii politici europeni au indicat că vor relaxa condiţiile în care Spania va primi ajutorul de 100 miliarde euro destinat recapitalizării băncilor.

Pieţele asiatice au avansat miercuri cu 0,2%.

Bernanke va susţine vineri un discurs privind politica monetară, la simpozionul anual al Fed de la Jackson Hole, Wyoming. La ediţia din 2010 a simpozionului, Bernanke a anunţat că Fed va efectua o a doua rundă de relaxare cantitativă, care presupune achiziţii de obligaţiuni din piaţă de către banca centrală pentru reducerea costului creditului, consolidarea lichidităţii şi stimularea economiei.

Miercuri, premierul italian Mario Monti va avea o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel, la Berlin.

Tot miercuri, Departamentul Comerţului din SUA va prezenta a doua estimare privind evoluţia Produsului Intern Brut (PIB) în al doilea trimestru, majoritatea economiştilor anticipând că guvernul american va majora estimarea privind creşterea economică de la 1,5% la 1,7% din PIB, după o rată de expansiune de 2% în primele trei luni ale anului.

Te-ar mai putea interesa și
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât să se vadă clar că este încătușat. Georgescu este dus la Arestul......
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul obstacol în calea unei vieți mai bune – sondaj IRES
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul ...
O treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată ...
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații ...
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...