Bursele europene au deschis vineri în scădere, după datele economice dezamăgitoare din China

Bursele europene au deschis vineri în scădere, din cauza pesimismului propagat în pieţe de datele dezamăgitoare privind creşterea economică a Chinei din primul trimestru al acestui an, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 13 apr. 2012, 08:55
Bursele europene au deschis vineri în scădere, după datele economice dezamăgitoare din China

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

Indicatorul ar putea încheia, astfel, a patra săptămână consecutivă de scăderi.

„Cifrele privind economia chineză stau la baza strategiei investitorilor. Cifrele au dezamăgit şi au amintit pieţelor că ritmul creşterii economice mondiale este încă foarte incert. Pieţele rămân sensibile la datele economice, şi asta nu se va schimba în viitorul apropiat”, comentează pentru Reuters un analist al Hargreaves Lansdown, din Londra.

Economia Chinei a crescut în primul trimestru cu 8,1% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, cel mai redus ritm de expansiune din ultimii trei ani, după cinci trimestre consecutive de încetinire.

Bursele din Asia au închis vineri în creştere, însă au pierdut pe finalul şedinţei, după publicarea datelor economice din China, o parte din avansul înregistrat pe parcursul zilei.

La New York, principalii indici de pe Wall Street au crescut puternic joi, cu aproximativ 1,4%, datorită performanţei acţiunilor din sectorul minier şi al materiilor prime.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...