Bursele europene au deschis vineri în scădere puternică

Bursele europene au deschis vineri în scădere puternică, după ce şeful Rezervei Federale a SUA a indicat că banca centrală nu a luat nicio decizie în privinţa unor noi măsuri de stimulare a economiei, iar Fitch a retrogradat Spania cu trei trepte.
Economica.net - vin, 08 iun. 2012, 08:11
Bursele europene au deschis vineri în scădere puternică

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,8% în debutul şedinţei de tranzacţionare, potrivit MarketWatch.

Acţiunile băncii britanice HSBC au scăzut cu 1% la debut, iar Royal Dutch Shell a înregistrat o depreciere similară.

Titlurile H&M au coborât la Stockholm cu 1,6%, după ce analiştii Societe Generale au modificat recomandarea privind acţiunile companiei la „vinde”, de la „păstrează”.

Indicele IBEX al bursei de la Madrid este în scădere cu 1,1%, tras în jos de bănci, după ce Fitch a retrogradat Spania la „BBB”, de la „A”, cu perspectivă negativă.

La Frankfurt, indicele DAX a coborât cu 0,8%, CAC 40 – Paris este în retragere cu 1%, iar FTSE 100 – Londra a pierdut 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...