Bursele europene au evoluat indecis în deschiderea şedinţei de miercuri

Bursele europene au evoluat indecis miercuri dimineaţa, după trei şedinţe consecutive de creştere, investitorii aşteptând concluziile şedinţei de politică monetară a băncii centrale a SUA, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 20 iun. 2012, 08:39

Pieţele asiatice au urcat miercuri, în timp ce indicii futures pentru bursa de la New York sunt în stagnare.

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut uşor în deschiderea şedinţei bursiere, cu mai puţin de 0,1%, după ce a închis marţi în urcare cu 1,6%, la cel mai ridicat nivel din mai 2011.

Acţiunile bancare sunt în urcare, după apariţia unor informaţii în presă pot5rivit cărora Germania ar putea permite Fondului European de Stabilitate Financiară să cumpere obligaţiuni de stat de pe piaţa secundară pentru a împinge în jos costurile de finanţare a ţărilor cu probleme din zona euro.

Titlurile Aer Lingus au urcat cu 22% după ce Ryanair a anunţat că va încerca din nou să cumpere compania rivală.

Hennes & Mauritz (H&M) s-a apreciat cu 3,4% după ce a raportat rezultate financiare peste estimări.

Majoritatea analiştilor anticipează că Federal Reserve, banca centrală a SUA, va anunţa măsuri de stimulare a creşterii economice pentru a balansa efectele negative ale crizei din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...